La Spitalul de Boli Infecţioase sunt efectuate câte 500 de teste pentru coronavirus pe zi

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a ajuns să efectueze până la 500 de teste pentru depistarea noului tip de coronavirus pe zi, după ce la începutul pandemiei, numărul acestor analize nu depăşea câteva zeci. Acest fapt s-a datorat, în primul rând, achiziţionării de către conducerea unităţii a mai multor aparate de testare de tip Real Time PCR, care s-a făcut în urma donaţiilor făcute de o serie de persoane fizice sau juridice. În ceea ce priveşte dotarea, în acest moment, Spitalul de Boli Infecţioase dspune de cantităţi suficiente de medicamente pentru tratarea pacienţilor bolnavi de COVID-19, precum şi de echipamente de protecţie pentru personalul medical (măşti şi mănuşi de protecţie, viziere, combinezoane, etc.) şi dezinfectanţi. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi, spitalul va primi în zilele următoare două aparate ultramoderne de termoviziune, dintre care unul va fi amplasat la triaj. Referitor la numărul cazurlor de infectare cu virusul SARS-CoV-2, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat că acesta se menţine relativ constant. „Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă funcţionează la capacitate maximă, fabrica de oxigen, care asigură cantitatea necesară de oxigen pentru pacienţi internaţi la Terapie Intensivă mărindu-şi capacitatea. Suntem într-un moment când sperăm să ne menţinem în platou, însă acest lucru depinde de noi toţi, să evităm locurile aglomerate, să respectăm regulile de distanţare socială, să purtăm mască şi mănuşi de protecţie şi să ne spălăm pe mâini cu apă şi săpun ori de câte ori este nevoie. În momentul de faţă putem spune că manageriem bine bolnavul de COVID-19, asta şi pentru faptul că numărul testelor efectuate zilnic a crescut foarte mult în ultima perioadă”, a precizat Carmen Dorobăţ, care a adăugat că, până acum, peste 90% din personal a fost testat împotriva noului coronavirus, nefiind înregistrat niciun caz de infectare în rândul cadrelor medicale sau al personalului auxiliar.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;