Fotbal juvenil în Sala ”Grădinari”, în cadrul proiectului „Gândesc, deci evit !”

Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi, Direcția Județeană de Sport și Turism Iaşi, Şcoala Gimnazială nr. 41, din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii Iaşi, Şcoala Gimnazială Dorobanţi şi Şcoala Gimnazială Costuleni, a inițiat proiectul educativ “Gândesc, deci evit”, destinat prevenirii consumului de substanțe cu proprietăți psihoactive (SNPP/etnobotanice) în rândul tinerilor. Inițiativa, lansată de profesorii Dan Stamati şi Carmen Cumpăratu, își propune informarea tinerilor cu privire la efectele nocive pe care aceste substanțe le au asupra organismului, cât şi a vieţii sociale, asupra întregii familii. Printre obiectivele proiectului se numără identificarea factorilor de risc care i-ar putea determina pe tineri să consume substanţe cu proprietăţi psihoactive, promovarea unui stil de viaţă decent şi sănătos, lipsit de substanţe psihotrope, precum și cunoaşterea de către elevi a serviciilor specializate în prevenirea consumului de substanţe cu proprietăţi psihoactive şi a modului de contactare al acestora. Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă 246 de elevi de gimnaziu şi liceu din Iași, care urmează să fie informaţi cu privire la riscurile şi consecinţele consumului de substanţe halucinogene. Potrivit organizatorilor, este vorbea despre 150 de elevi de la Liceu Tehnologic Economic de Turism Iaşi, șase elevi de la  Şcoala Gimnazială nr. 41 Iaşi, 50 de elevi de la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii  Iaşi, 20 de elevi de la Şcoala Gimnazială Dorobanţi, 20 de elevi de la Şcoala Gimnazială Costuleni, precum și 25 de părinți sensibilizaţi cu privire la importanţa cunoaşterii efectelor nedorite pe care substanțelor psihoactive le au asupra organismului. În cadrul  proiectului, joi, 4 aprilie, Sala Grădinari a găzduit concursul “Simplu, spune NU !”, în cadrul căruia se va desfășura un turneu de fotbal în sală, cu participarea elevilor de la Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi, Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii  Iaşi, Şcoala Gimnazială Dorobanţi “Mergem la Sala Grădinari pentru a demonstra tuturor că elevii noştri spun NU consumului de etnobotanice sau droguri, dar în schimb spun DA sportului şi fotbalului în special. Dacă drogurile dăunează sănătăţii, sportul ne face mai sănătoşi şi asta trebuie să o ştie toţi elevii noştri !”, a declarat prof. Carmen Cumpăratu. Echipele clasate pe podium la turneul de fotbal în sală vor primi din partea organizatorilor diplome şi alte premii sportive.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;