Iulius Mall Iași te invită la drive-in cinema! Vezi ce filme poți urmări în weekend

Pe 6 și 7 iunie 2020, parcarea Iulius Mall Iași va fi transformată, în premieră pentru Iași, în drive-in cinema. Seria de proiecții începe cu o gală Charlie Chaplin, iar a doua seară este cu suspans. Peliculele vor putea fi vizionate din mașină, în limita locurilor disponibile.

Filmele sunt cele care, indiferent de situație, ne pot schimba starea de spirit, ne pot duce în locurile în care ne dorim să fim și ne pot aduce împreună. Primul drive-in cinema din Iași, un proiect Gama Visual Event, se deschide în acest weekend, la Iulius Mall, oferind prilejul de a te bucura de filme, în siguranța propriului autoturism. „Cinematograful” din parcare va utiliza un sistem de proiecție care va permite vizionarea filmelor în cele mai bune condiții, atât din punct de vedere al calității imaginii, cât și al sunetului, care va fi recepționat pe o frecvență radio comunicată de organizatori.

Sâmbătă, pe 6 iuniede la ora 20.00, pe ecranul din parcarea Iulius Mall vor rula două dintre cele mai bune creații ale lui Charlie Chaplin. „City Lights” este poate cel mai emoționant film mut al marelui actor și regizor, care spune povestea „vagabontului” cu o inimă mare. În schimb, în „Modern Times” îl vedem pe Charlie Chaplin generând haos și, desigur, hohote de râs.

Duminică, pe 7 iunie, tot de la 20.00, registrul se schimbă și vei putea urmări un thrillerSuspansul ajunge la cote maxime în „The Purge” (Noaptea judecății), în care Ethan Hawke are rolul principal. Filmul este interzis copiilor sub 16 ani!

Accesul se face pe bază de bilet, care, pentru a respecta măsurile de siguranță, poate fi achizițiat exclusiv online, pe myticket.ro. Tot pentru menținerea distanțării fizice, în fiecare autoturism pot fi maximum trei persoane. Nu vor lipsi nici gustările, popcornul și băuturile răcoritoare, care vor fi livrate direct în mașină.

Ne vedem la film, în primul drive-in cinema din Iași, la Iulius Mall!

Departament PR

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;