Prezenţă de 87,98% a elevilor ieşeni la proba de matematică a examenului de Evaluare Naţională

Miercuri, 17 iunie, s-a desfășurat cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională, la disciplina Matematică. La nivelul judeţului Iaşi, la proba scrisă de Matematică au fost prezenți 6.513 de candidați din totalul celor 7.402 de absolvenţi ai clasei a VIII-a înscrişi la examen, procentul prezenţei fiind de 87.98%. Pentru judeţul Iaşi, procentajul general de prezenţă la sesiunea 2020 a examenului de Evaluare Naţională, respectiv la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică, a fost de 87.96%, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. “În toate centrele de examen a fost asigurat personal medical. Nu a fost înregistrat niciun elev cu temperatura peste maximul admis, de 37.3 grade Celsius, la intrare în centrul de examen. De asemenea, menţionăm că niciun candidat nu a fost eliminat de la proba scrisă. Doi elevi sunt spitalizaţi, fiind cazuri confirmate de COVID-19, unul de la Liceul cu Program Sportiv Iaşi şi un elev de la Şcoala Gimnazială Moţca. Alţi 13 elevi se află în izolare la domiciliu. Elevii respectivi vor putea susţine cele două probe ale examenului în etapa specială, care se va desfăşura în zilele de 29 şi 30 iunie”, se arată în comunicat. Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00. Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00-12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;