11:10 am - Monday September 28, 2020

Grădiniţele din Paşcani se redeschid săptămâna viitoare

După ce, săptămâna trecută, mai multe grădinițe din municipiul Iași și-au deschis porțile pentru cei mici, începând de miercuri, 8 iulie, acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul unităților de învățământ preșcolar din municipiul Pașcani. Astfel, începând de săptămâna viitoare, prichindeii vor putea participa la activități recreative desfășurate în cele două grădinițe cu program prelungit ce vor funcționa pe toată durata lunii iulie, după următorul program: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 (structură a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 2 Iași) va fi deschisă în perioada 8-22 iulie, iar Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 îşi va desfăşura activitatea în perioada 20-31 iulie 2020. Cererile pentru înscriere se vor depune la unitatea de învățământ pe care copilul a frecventat-o în anul școlar trecut, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean. Părinții și copiii sunt asigurați că sunt respectate toate măsurile igienico-sanitare, în conformitate cu prevederile articolului 11 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28/11.06.2020, precum și cele din Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății și al Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 4518/12.06.2020 pentru stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, respectiv a Notei Ministerului Educației și Cercetării nr. 2432/16.06.2020.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;