1.200 de ieşeni vor primi sprijin din partea autorităţilor locale pe timpul caniculei

 

Potrivit Planului de măsuri pentru diminuarea efectelor provocate de caniculă, aprobat de Comitetul Local de Urgenţă, Direcţia de Asistenţă Socială a trecut la identificarea şi monitorizarea persoanelor defavorizate care pot fi afectate sever în perioada de avertizare meteorologică, al căror număr este estimate, potrivit autorităţilor locale, de circa 1.200. În categoria menţionată sunt incluse persoanele vârstnice singure şi / sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoanele fără locuinţă / fără adăpost, persoanele asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei etc. De asemenea, în concordanţă cu planul de măsuri aprobat de autorităţi vor fi deschise linii telefonice pentru preluarea, în regim de urgenţă, a sesizărilor venite de la ieșeni: 0332.440.647, 0232.206.344, 0332.440.648, disponibile în intervalul orar 9.00 – 16.00, zilnic, în perioada caniculară, cu avertizare de cod galben, portocaliu sau roşu, respectiv telefon 0751.114.672, în intervalul orar 16.00 – 19.00. De asemenea, vor fi achiziţionate produsele necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate: apă, fructe etc., cantităţile pentru fiecare persoană vulnerabilă urmând a fi stabilite în funcţie de propunerea DAS, prin dispoziţia primarului Municipiului Iaşi. Distribuirea către persoanele defavorizate aflate în evidenţa direcţiei se va face la domiciliul beneficiarului şi va fi acordat sprijin în achiziţionarea alimentelor de bază, în funcţie de solicitarea înregistrată prin linia telefonică de urgenţă, plata produselor fiind suportată de beneficiar.  O altă măsură se referă la deschiderea a șase puncte de prim ajutor în la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la cele cinci centre de cartier, dotate cu aer condiționat, apă și tensiometru și care vor fi deservite de cadre medicale specializate.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;