12:06 pm - Sunday March 7, 2021

A fost înfiinţată Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi

Primăria Municipiului Iaşi a devenit membru fondator al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI), alături de Consiliul Județean Iași și primăriile comunelor Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Comarna, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomești, Țuțora, Ungheni, Valea Lupului și Victoria, au decis astăzi, prin vot, consilierii locali. Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de aleşii locali, Asociaţia Metropolitană de Transport Public va avea sediul în Iași, în imobilul situate pe strada Agatha Bârsescu nr. 12, etajul I, camera 6 (fosta clădire a Arhitectului-Șef), unde se află actualul sediu al Zonei Metropolitane Iași (ZMI). Pentru constituirea patrimoniului social inițial al acestei asociații, municipalitatea va aloca suma de 500 de lei. „Asociația se constituie în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de transport public pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente acestui tip de serviciu, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia”, se arată în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre aprobat de consilieri. “În urma întâlnirilor repetate pe care le-am avut în ultima perioadă pe tema Zonei Metropolitane Iaşi s-a constatat că principal problemă a localităţilor din jurul municipiului este legată de mobilitate, iar în urma consultărilor pe care le-am avut la nivelul Comisiei Europene s-a detaşat ideea că principalele proiecte care urmează să fie finanţate vor fi cele de mobilitate urbană. Aşa încât consider că proiectul pe care l-am aprobat astăzi reprezintă un pas foarte important şi deosebit de necesar pentru locuitorii din jurul Iaşului, dar şi un fundament solid pentru a putea atrage şi în viitor finanţări europne în acest domeniu. Consider, de asemenea, că un prim avantaj al proiectul aprobat astăzi îl reprezintă creşterea nivelului de trai al locuitorilor din judrul Iaşului”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;