Programul de dezinfecţie a străzilor cu substanţe biocide continuă şi în această noapte

Ca urmare a creșterii numărului infecțiilor cu noului coronavirus și în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 19 din 23 iulie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, municipalitatea a reluat programul de spălare și dezinfectare a străzilor din oraș. Astfel, Salubris SA continuă activitatea de dezinfectare a străzilor cu substanțe pe bază de hipoclorit de sodiu, zilnic, în intervalul orar 24.00 – 4.00. Miercuri, 5 august, vor fi dezinfectate următoarele artere rutiere: străzile Luca Arbore, Sărărie, Elena Doamna, Cucu, Stihii, Ciric, Eternitate, Moara de Vânt, Ion Creangă, Ciurchi, Dudescu și Vasile Lupu, bulevardele Țuțora, Metalurgiei, Carol I, Independenței, C. A. Rosetti, Tudor Vladimirescu, Cantemir și Regele Mihai I al României (Splai Bahlui Mal Drept), șoselele Păcurari și Rediu Variantă și aleea Grigore Ghica Vodă. De asemenea, conform hotărârii menționate, piețele agro-alimentare Păcurari, Nicolina, CUG, Alexandru cel Bun și Dacia sunt dezinfectate zilnic. Programul de dezinfectare a străzilor, trotuarelor și aleilor care nu sunt încadrate ca spații verzi cu dezinfectanți pe bază de hipoclorit de sodiu are loc zilnic și completează programul normal de spălare a străzilor, trotuarelor și aleilor cu apă și, după caz, detergent.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;