Precizări în legătură cu disconfortul reclamat de ieşeni privind mirosul persistent de gaz din municipiu

În după amiaza zilei de ieri, 27 octombrie, reprezentanții Transgaz SA au alimentat cu mercaptan odorizatorul din zona Păcurari, fapt care a condus la un miros persistent, specific gazelor naturale, la nivelul municipiul Iași.  Nefiind anunțată și popularizată suficient, intervenția a generat numeroase sesizări și reclamații din partea cetățenilor, multe dintre acestea adresate chiar primarului Mihai Chirica și Primăriei Municipiului Iași. „Am discutat încă de aseară cu conducerea DelGaz Grid cu privire la mirosul persistent de gaz semnalat de ieşeni. Reprezentanții companiei au explicat că este vorba de pierderi de mercaptan, un odorizant specific folosit împreună cu gazele naturale din reţea, ştiindu-se faptul că acestea din urmă nu au un miros specific. Am explicat eu însumi cauza acestui fenomen încă de aseară și, inclusiv datorită solicitărilor mele, DelGaz Grid a răspuns celor peste o mie de solicitări ale ieşenilor pe tema scurgerilor de gaz și a controlat inclusiv situaţiile în care s-au înregistrat pierderi efective de gaze naturale, cum ar fi cazul unor scări de bloc din cartierul Tudor Vladimirescu, unde compania de gaze a intervenit şi remediat reţeaua. Înțeleg neliniștea unora dintre ieșeni și, de aceea, fac apel la DelGaz Grid să popularizeze mai temeinic astfel de intervenții”, a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit unei informări emise de compania furnizoare de gaze naturale, marți, 27 octombrie, în decurs de cateva ore, dispeceratul Delgaz Grid a primit din Municipiul Iași un număr de reclamații de o sută de ori mai mare decât într-o zi obișnuită. 15 echipe ale companiei au intervenit marți, inclusiv în cursul nopții, pentru verificarea sesizărilor primite și luarea măsurilor de siguranță care se impun pentru aceste situații. Astăzi, 28 octombrie, în teren se află 54 de echipe ale DelGaz Grid, personalul fiind suplimentat cu angajați din Pașcani, Bacău și Piatra Neamț, în vederea asigurării funcționării optime a sistemului de distribuție a gazelor naturale și a verificării tuturor reclamaţiile ieşenilor. Municipalitatea și primarul Mihai Chirica au primit asigurări că DelGaz Grid va remedia eventualele avarii ale reţelei de gaz până la contorul clientului, inclusiv cele aflate pe domeniul public, iar avariile din domeniul privat vor fi remediate de către proprietari. Mercaptanul nu este inflamabil şi este un derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să asigure o cât mai bună ventilare a holurilor și a caselor scărilor, să aerisească încăperile și să anunţe dispeceratul de urgenţă al companiei la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) și 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;