Cinci localităţi din judeţul Iaşi au trecut în scenariul roşu. Municipiul Iaşi, aproape de atingerea pragului de 3 la mie

Având în vedere datele statistice actualizate privind evidența populației puse la dispoziție de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date la data de 26.10.2020 şi având în vedere Hotărârea de Guvern (HG) nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Judeţean păentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi, întrunit în şedinţă extraordinară joi, 29 octombrie, la convocarea prefectului Marian Grigoraş, preşeditnele acestui organism, a emis următoarea HOTĂRÂRE:

Art. 1. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din comunele Ciurea (3,05), Holboca (3,83), Miroslava (3,43), Ţuţora (3,08), Valea Lupului (3,77), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din municipiile Iaşi (2,67), Paşcani (2,15), oraşul Hârlău (2,65), și comunele Aroneanu (2,28), Bârnova (1,72), Comarna (1,61), Dolhești (1,82), Horlești (2,00), Mircești (1,78), Ungheni (2,08), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din județul Iași, alte UAT-uri decât cele menționate la alin. 1 și 2 și în  Hotărârile CJSU nr. 57/20.10.2020, 62/23.10.2020 și 64/27.10.2020, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.

Art. 2 (1) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din comunele Ciurea (3,05), Holboca (3,83), Miroslava (3,43), Ţuţora (3,08), Valea Lupului (3,77), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități de cazare.

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din municipiile Iaşi (2,67), Paşcani (2,15), oraşul Hârlău (2,65), și comunele Aroneanu (2,28), Bârnova (1,72), Comarna (1,61), Dolhești (1,82), Horlești (2,00), Mircești (1,78), Ungheni (2,08), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.

(3) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din județul Iași, alte UAT decât cele menționate la alin. 1 și 2 și în  Hotărârile CJSU nr. 57/20.10.2020, 62/23.10.2020 și 64/27.10.2020, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.

Art. 3 Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile prevăzute la art. 1, alin 1 și art. 2, alin 1.

Art. 4 (1) Organizarea și desfășurarea în interior a activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte din comunele Ciurea (3,05), Holboca (3,83), Miroslava (3,43), Ţuţora (3,08), Valea Lupului (3,77), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.

(2) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte din municipiile Iaşi (2,67), Paşcani (2,15), oraşul Hârlău (2,65), și comunele Aroneanu (2,28), Bârnova (1,72), Comarna (1,61), Dolhești (1,82), Horlești (2,00), Mircești (1,78), Ungheni (2,08), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(3) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte din județul Iași, alte UAT-uri decât cele menționate la alin. 1 și 2 și în  Hotărârile CJSU nr. 57/20.10.2020, 62/23.10.2020 și 64/27.10.2020, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Art. 5 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din comunele Ciurea (3,05), Holboca (3,83), Miroslava (3,43), Ţuţora (3,08), Valea Lupului (3,77), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiile Iaşi (2,67), Paşcani (2,15), oraşul Hârlău (2,65), și comunele Aroneanu (2,28), Bârnova (1,72), Comarna (1,61), Dolhești (1,82), Horlești (2,00), Mircești (1,78), Ungheni (2,08), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din județul Iași, alte UAT-uri decât cele menționate la alin. 1 și 2 și în  Hotărârile CJSU nr. 57/20.10.2020, 62/23.10.2020 și 64/27.10.2020, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

(4) Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc prevăzute la alin. 2 și 3 se desfășoară cu respectarea orarului de lucru stabilit.

Art. 6 (1)Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale sunt interzise în municipiile Iaşi (2,67), Paşcani (2,15), oraşul Hârlău (2,65), și comunele Aroneanu (2,28), Bârnova (1,72), Ciurea (3,05), Comarna (1,61), Dolhești (1,82), Horlești (2,00), Mircești (1,78), Ungheni (2,08), Holboca (3,83), Miroslava (3,43), Ţuţora (3,08), Valea Lupului (3,77), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.

(2) Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale, alte UAT-uri decât cele menționate la alin.1 și în  Hotărârile CJSU nr. 57/20.10.2020, 62/23.10.2020 și 64/27.10.2020, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, sunt permise numai dacă ocupanţii unui vehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor activități şi evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

 Art. 7 Se interzice organizarea de evenimente private, pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României, (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc) pe raza județului Iași.

Art. 8 Măsurile stabilite la art. 1 – 6 din prezenta hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 29.10.2020-11.11.2020, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 9 Respectarea aplicării măsurilor prevăzute în  prezenta hotărâre se urmărește de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Direcţia Sanitar – Veterinară  şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi și Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iași.

Art. 10 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația informării operatorilor economici/instituțiilor care desfășoară activități menționate în prezenta hotărâre, despre măsurile adoptate.

Art. 11 Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, autorităților publice locale menționate în prezenta hotărâre și către mass-media.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;