Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași a organizat în această săptămână o dezbatere online cu tema „Învățământul profesional și profesional dual – oportunități și limite”, eveniment care s-a bucurat de o participare numeroasă, reprezentantă de 63 de reprezentanți ai instituțiilor și autorităților locale, ai operatorilor economici și ai unităților de învățământ profesional și tehnic din județul Iași. „Activitatea a avut drept scop promovarea învățământului profesional ieșean, analiza realistă a învățământul profesional dual, în condiții de pandemie, identificarea rolului școlilor tehnice în atragerea elevilor pentru această formă de învățământ (reinventarea strategiilor de marketing educațional), promovarea exemplelor de bune practici în efectuarea stagiilor de instruire practică la operatorii economici, îmbinarea tuturor elementelor tehnice, economice și sociale care pot conduce la un învățământ profesional de calitate în anul școlar 2021-2022”, se precizează într-un comunicat al IŞJ Iaşi. Printre cei care au participat la dezbaterea online s-au numărat Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Doru Mocanu, reprezentantul Primăriei Municipiului Iași, Florentina Vasilescu, coordonator regional al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Dan Grama, reprezentantul SC Delphi Diesel Systems România, Mirela Alboaie, reprezentantul SC Arcelor Mittal, Ana Melii, reprezentantul SC Omco România, Dan Popa, de la SC Aerostar Bacău, și Adrian Goța de la SC Marub SA Brașov. Pentru a evidenția reușitele învățământului profesional dual din județul Iași, constituindu-se în exemple de bune practici, dezbaterea a inclus și prezentări ale rezultatelor obținute prin această formă de școlarizare la Liceul Tehnologic Economic ”Virgil Madgearu” Iași, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Iași, Colegiul Tehnic ”I.C.Ștefănescu” Iași și la Liceul Tehnologic de Tranporturi și Construcții Iași. „Importanța dezbaterii coordonate de prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Școlar General al IŞJ Iași, și de Rodica Dumitru, inspector școlar pentru discipline tehnice, este dată de faptul că a reușit să aducă în același spațiu de dialog pe toți cei direct interesați de dezvoltarea învățământului profesional dual, evidențiind provocările generate de contextul actual, dar subliniind și avantajele acestuia atât pentru elevi, cât și pentru operatorii economici locali”, se mai arată în comunicatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
Învăţământul profesional şi profesional dual – oportunităţi şi limite, dezbatere online organizată de IŞJ Iaşi
Filed in: Educație, Informațía zilei