Noi reglementări privind activitatea locală de urbanism

Primarul Mihai Chirica emis o dispoziție către Direcția de Urbanism a Primăriei Municipiului Iași care vizează o reglementare mai precisă a obligației dezvoltatorilor ansamblurilor rezidențiale / locuințelor colective de a asigura un număr suficient de locuri de parcare pentru proprietari, inclusiv pentru proprietarii de autoturisme electrice și utilizatorii de biciclete, precum și facilități pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. De asemenea, deciziile edilului-șef urmăresc să pună în acord regulamentele și procedurile proprii cu actele normative din domeniul autorizării lucrărilor de construire și amenajării locurilor de parcare aferente ansamblurilor rezidențiale, să aducă mai multă rigoare și precizie în ceea ce privește eliberarea certificatelor de urbanism și, nu în cele din urmă, să sprijine și să îndrume solicitanții de acte de urbanism. Astfel, potrivit dispoziției primarului Mihai Chirica, eliberarea autorizației în scopul construirii ansamblurilor rezidențiale / locuințelor colective se va realiza în următoarele condiții:

  1. a) necesarul de locuri de parcare se va asigura pentru fiecare tronson de clădire rezidențială, sens în care se va menționa în mod expres în autorizația de construire numărul de locuri de parcare aferent fiecărui tronson de clădire în parte, conform legislației;
  2. b) dimensionarea locurilor de parcare se va face direct proporțional cu numărul unităților locative care compun ansamblul rezidențial, sens în care se va menționa în mod expres în autorizația de construire faptul că fiecărei unități locative îi corespunde un loc de parcare aferent, identificat în memoriul tehnic și partea desenată (de exemplu, apartamentului 5 îi corespunde locul de parcare 7);
  3. c) în conținutul autorizației de construire se va menționa obligația investitorului de a înstrăina unitatea locativă numai împreună cu locul de parcare aferent și, corelat, de a proceda la intabularea dreptului de proprietate a locuinței individuale numai împreună cu locul de parcare achiziționat;
  4. d) fiecare tronson de clădire va fi prevăzut cu minim un loc de parcare echipat cu instalații de încărcare destinate vehiculelor electrice;
  5. e) fiecare tronson de clădire care face parte din ansamblul rezidențial va fi prevăzut cu rasteluri / locuri de parcare special amenajate pentru biciclete;
  6. f) fiecare tronson de clădire trebuie să asigure accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii;
  7. g) toate condițiile expuse mai sus vor fi configurate într-o planșă tehnică anexă la autorizația de construire, care va face parte integrantă din aceasta.

În ceea ce privește certificatul de urbanism, acesta va fi emis cu menționarea în mod expres a obligativității respectării tuturor cerințelor referitoare la necesarul de locuri de parcare aferente ansamblurilor de locuințe colective, așa cum acesta au fost enumerate mai sus.

De asemenea, la emiterea certificatului de urbanism se va avea în vedere situația juridică, tehnică și economică clară a amplasamentului pentru care se solicită autorizarea. Astfel, este permisă eliberarea certificatului de urbanism numai în situația în care există evidențiat un drept de proprietate / creanță cert și neafectat de eventuale suprapuneri sau alte situații juridice incerte. În situația în care se constată imposibilitatea validării soluției de urbanism solicitată de beneficiar prin cererea de eliberare a certificatului de urbanism, reprezentanți Direcției de Urbanism vor explicita în mod detaliat și expres toate motivele care conduc la refuzul eliberării certificatului, cu referire expresă la cadrul legal incident.

În fine, procedura de recepție a lucrărilor de construire va urmări respectarea întocmai a conținutului autorizației de construire, inclusiv în ceea ce privește asigurarea necesarului de locuri de parcare. În acest scop, la documentație va fi atașat un material fotografic doveditor, iar toate constatările vor menționate în final în certificatul de atestare a edificării construcției, în conformitate cu prevederile legale.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;