Un nou focar de COVID-19 la Institutul Regional de Oncologie. Situaţia actualizată a focarelor din Iaşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat astăzi, 26 noiembrie, apariţia a două noi focare de COVID-19, la Institutul Regional de Oncologie (IRO) – Secţia Chirurgie oncologică I, unde patru pacienţi au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi, respectiv, la un agent economic din municipiului Iaşi, la care opt salariaţi au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. În primul caz, pacienţii pozitivi au fost izolaţi la domiciliu şi s-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor, în timp ce în cel de-al doilea caz, salariaţii pozitivi au fost fost izolaţi la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie. Contacţii direcţi au fost carantinaţi la domiciliu şi s-au luat, de asemenea, măsuri de dezinfecţie a spaţiilor. În altă ordine de idei, DSP a actualizat numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus în cadrul a şapte focare de COVID-19 existente în judeţ, după cum urmează: INSTITUTUL DE PSIHIATRIE „SOCOLA” IAŞI – Secţia exterioară Şipote cronici I – a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 încă un salariat. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv un salariat şi 24 de pacienţi; CENTRUL REZIDENŢIAL PENTRU MAME ŞI COPII AFLAŢI ÎN DIFICULTATE ”FUNDAŢIA HECUBA” – a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus încă un beneficiar. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 13 beneficiari şi un salariat; ASOCIAŢIA UMANITARA “IL CHICCO”- au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 încă opt salariaţi şi 17 beneficiari. În cazul acestui focar, de la inceputul pandemiei au fost confirmate pozitiv 16 persoane (opt salariaţi şi opt beneficiari); CĂMINUL DE BĂTRÂNI „SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA” – au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus încă doi salariaţi şi opt beneficiari. În cazul acestui focar, de la inceputul pandemiei au fost confirmaţi pozitiv opt salariaţi şi 18 beneficiari; INSTITUTUL DE PSIHIATRIE „SOCOLA” IAŞI  – Secţia III Acuţi (II barbaţi) – a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus încă un pacient. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 16 salariaţi şi şapte pacienţi; CENTRUL DE SERVICII SOCIALE “ION HOLBAN”- au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 încă doi salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv cinci salariaţi; DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI IAŞI – Sediul administrativ – a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 încă un salariat. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 14 salariaţi.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;