5:13 pm - Wednesday April 19, 0062

Focare noi de COVID la Iaşi: la o primărie din judeţ şi la o societate comercială din municipiu

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat luni, 7 decembrie, aoariţia a două noi focare de COVID-19, la o primărie din judeţ şi, respectiv, la o societate comercială din municipiul Iaşi. Potrivit reprezentanţilor DSP, în urma testării epidemiologice, la Primăria comunei Dumeşti au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus cinci salariaţi. Aceşta sunt izolaţi la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie, ancheta aflându-se în desfăşurare. Cel de-al doilea focar de COVID-19 se înregistrează la o societate comercială din municipiul Iaşi, unde 12 salariaţi au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Salariaţii respectivi au fost izolaţi la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie. În altă ordine de idei, Direcţia de Sănătate Publică a actualizat numărul persoanelor confirmate pozitiv cu noul coronavirus în cadrul a patru focare de COVID-19 existente în judeţ, după cum urmează: DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI IAŞI (Sediul administrativ) – a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 încă un salariat. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv  17 salariaţi; AGENT ECONOMIC DIN IAŞI – au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 încă cinci salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 29 de salariaţi; UNITATEA MEDICO-SOCIALĂ RĂDUCĂNENI – au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus încă şase salariaţi şi nouă beneficiari. În cazul acestui focar, de la începutul pandemiei au fost confirmaţi pozitiv şase salariaţi; CENTRUL DE SERVICII SOCIALE BUDĂI  – Centrul Armonia – au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 încă cinci  beneficiari şi trei salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv opt beneficiari.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;