Iaşul a urcat pe locul IV la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 225 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 25.645, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.143 au fost externate (cu 42 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat trei decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 419. Până marţi, 22 decembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 598.792 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 508.979 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi, iar 14.636 au decedat, din care 155 în ultimele 24 de ore. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 5.009 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în creştere faţă de ziua anterioară. La nivel naţional, cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în municipiul Bucureşti (819), urmat de judeţele Cluj (341), Timiş (301), Iaşi (225) şi Ilfov (218). În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (93.413), urmat de judeţele Cluj (27.894), Iaşi (25.645), Constanţa (24.600), Timiş (24.147), Braşov (23.977) şi Prahova (23.015).

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;