Iașul a câștigat Premiul de excelență la categoria „Linia Întâi”, în „bătălia” pentru ”Orașul Reciclării”

Municipiul Iași a fost premiat la categoria „Linia Întâi”, în cadrul “bătăliei” pentru titlul de „Orașul Reciclării”, orașul de pe malurile Bahluiului fiind printre primele municipii înscrise în bătălia pentru titlul de “Orașul Reciclării”.  Proiectul inițiat de Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a fost adresat primăriilor de municipiu și s-a derulat în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013. ,,Toate cele 20 de primării înscrise în competiție s-au implicat și mobilizat, astfel încât serviciile de colectare separată a deșeurilor de ambalaje să se desfășoare în cele mai bune condiții și cantitățile colectate să înceapă să crească. Ele reprezintă un model la nivel național și, în ciuda rezultatelor slabe ale României la nivel european în ceea ce privește reciclarea, în domeniul deșeurilor de ambalaje țara noastră și-a îndeplinit anual obligațiile asumate. Iar acest lucru se datorează, în principal, contribuției industriei în dezvoltarea și extinderea sistemului de colectare separată prin Eco-Rom Ambalaje. Doar anul trecut investițiile organizației noastre în colectarea separată de la populație s-au ridicat la 18 milioane de lei, dublu față de anul precedent.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje. Pe parcursul competiției, în Iași au fost colectate separat 272,210 de kg de deșeuri de ambalaje, dintre care 238,930 kg de hârtie-carton.  Proiectul a fost susținut de Asociația Municipiilor din România și Institutul pentru Politici Publice, iar partenerii media ai acestei competiții au fost: Green Report, Revista Română de Administrație Publică Locală și Administrație.ro. Competiția „Orașul Reciclării” a fost inițiată de Eco-Rom Ambalaje și derulată în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013.  Obiectivul proiectului a fost acela de a implica şi mobiliza cele mai importante sisteme de colectare separată din portofoliul Eco-Rom Ambalaje, pentru ca serviciile de colectare separată a deşeurilor de ambalaje să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi cantităţile colectate să înceapă să crească. În „bătălia” pentru titlul de “Oraşul Reciclării” s-au înscris 20 locaţii-cheie în care Eco-Rom Ambalaje susține dezvoltarea serviciilor de colectare separată: Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Deva, Focșani, Iași, Mediaș, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, inclusiv Sectorul 1 și Sectorul 6 București.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;