A fost lansată strategia de brand din cadrul Programului “ReTIna”, din care face parte şi municipiul Iaşi

La Iaşi a avut loc joi, 7 iunie, lansarea strategiei de brand din cadrul Proiectului „ReTIna”, al cărui obiectiv principal îl reprezintă inserarea în circuitul economic a fostelor zone industriale şi găsirea de soluţii eficiente pentru revitalizarea lor. Proiectul, la care a aderat și municipiul Iași, îşi propune să revitalizeze fostele zone industriale, printr-o metodă inovatoare, care să asigure o dezvoltare durabilă prin intervenţii ecologice promovând susţinerea economiilor locale şi ocuparea forţei de muncă. După cum a declarat Cosmin Coman, directorul de strategii din cadrul Primăriei, elaborarea strategiei de branding a proiectului “ReTIna” a revenit municipiului Iaşi, aceasta urmând a fi implementată la nivelul tuturor celor nouă parteneri. Strategia de branding a proiectului “ReTIna”, intitulată ReOn”, a fost realizată de Artis Show SRL din Iaşi, fiind construită pe o arhitectură puternică, ascendentă vizual, ce permite dezvoltarea ulterioară în sensul atragerii de parteneri ai proiectului, regăsiţi în mediul de afaceri, societatea civilă şi instituţii guvernamentale. Proiectul european ReTIna”– Revitalisation of Traditional Industrial Areas in South – East Europe”, care vizează revitalizarea zonelor industriale, îşi propune elaborarea unor studii transnaţionale şi a unei strategii comune care să abordeze trei probleme principale ale fostelor zone industriale, respectiv proprietatea asupra terenului şi/sau a construcţiilor şi investiţiilor necesare, urbanism şi mediu, şi branding şi imagine. Proiectul “ReTIna” se desfăşoară pe o durată de 36 de luni, în perioada 2009-2012, fiind implementat de municipalitatea ieşeană, alături de alţi zece parteneri din Ungaria, Italia, Grecia, Bulgaria, Slovenia şi Slovacia. Bugetul total al proiectului este de 3.350.000 euro, din care Iașiul are prevăzută suma de 278.500 euro. Contributia municipalităţii ieșene la implementarea acestui proiect este de 5.570 euro, restul banilor fiind acoperit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de Comisia Europeană.

Filed in: Administrație, Economic

Comments are closed.

;