Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, acreditat pentru sectorul de formare profesională

Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” instituţíe emblematică a învăţământului pedagogic ieşean, care la 15 decembrie 2020 a sărbătorit 165 de ani de tradiţie şi inovaţie, a primit recunoaşterea expertizei sale în domeniul implementării proiectelor europene de formare profesională a viitorilor educatori, învăţători şi educatori-puericultori. Astfel, în următorii şapte ani, Colegiul Pedagogic ” Vasile Lupu” este acreditat şi va primi finanţare de la Comisia Europeană, în cadrul programului Erasmus +, pentru  a forma prin stagii profesionale, în ţării ale Uniunii Euroepne, atât elevii cât şi profesorii colegiului. Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” are o experienţă bogată în implementarea proiectelor europene  promovate în cadrul diferitelor programe care s-au succedat, de la apariţia lor: Socrates, Comenius, Leonardo. Începând cu anul 2005, în fiecare an, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” implementează proiecte de formare profesională. Elevii au desfăşurat stagii de formare în ţări precum Franţa, Anglia, Germania şi Spania, în grădiniţe şi şcoli primare. Multe stagii de formare s-au desfăşurat în Franţa, în şcolile de aplicaţie ale instituţiei care formează la rândul ei învăţători şi educatori şi care pe parcursul vremii şi-a schimbat denumirea din Institut Universitaire pour la Formation des Maîtres în Ecole Supérieure pour la Formation des Enseignants în prezent numindu-se Institut National Supérieur du Professorat et de l’Education. Cunostinţele, abilităţile şi competenţele dezvoltate în mobilităţile europene din cadrul proiectelor de formare profesională au fost exploatate în cadrul stagiului de practică pedagogică, desfăşurat în mod curent, de către elevii Colegiului Pedagogic. Aceste rezultate s-au reflectat, de asemenea, şi în premiile de la olimpiada judeţeană şi naţională obţinute la obiectele de specialitate: pedagogie, psihologie, teoria educaţiei dar şi la limba şi literatura română, limba franceză, limba engleză. În cadrul examenelor de titularizare, absolvenţii nostri, participanţi în proiecte, au reuşit să se califice pentru ocuparea postului pentru care au candidat, majoritatea dintre ei ocupând primele locuri. Acest lucru dovedeşte şi importanţa pe care au avut-o aceste moblităţi internaţionale, care le-au conferit încredere, le-au dezvoltat capacitatea de adaptare la situaţii noi,  motivaţia, asigurându-le  o pregătire complexă de specialitate. Dezvoltarea competenţelor lingvistice ale elevilor liceelor pedagogice reprezintă, deşi nu pare la prima vedere, o componentă esenţială  în pregătirea viitoarelor cadre didactice. Cele două limbi străine, învăţate în şcolă, le oferă oportunităţi şi deschideri de care orice tânăr european trebuie să beneficieze. „Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu”  a urmărit întotdeauna să promoveze prin întreaga ofertă educaţională  egalitatea de şanse, asigurarea echităţii , promovarea multilingvismului, valori ale   educaţiei incluzive”, a declarat Irina Cosovanu, directoarea Colegiului şi coordonator de proiecte europene.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;