5:13 pm - Thursday April 18, 0543

Noi proiecte Erasmus+, demarate de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit Carta Universitară Erasmus (ECHE) din partea Comisiei Europene și poate continua și demara proiecte noi de mobilități Erasmus+ pentru cadre didactice, studenți sau personal administrativ. Atribuirea cartei se face la solicitarea instituției de învățământ superior, o dată la șapte ani, când începe un nou exercițiu financiar al Uniunii Europene. În carta menită fiecărei universități se trasează cadrul general pe care trebuie să-l respecte toate activitățile de cooperare europeană și internațională pe care o universitate le poate desfășura în cadrul programului Erasmus+. În lipsa acestui document, o universitate nu se poate implica în niciun fel de program Erasmus+, nu poate primi studenți, profesori și personal administrativ de la universitățile partenere, chiar dacă are deja înțelegeri individuale semnate cu acestea în cadrul Erasmus+. „Programul ERASMUS+ a devenit mai incluziv în următoarea perioadă privind tipurile de proiecte. Unele finanțări sunt complementare proiectelor de cercetare la nivel european, sunt unele mai dezvoltate, care creează parteneriate strategice, alianțe între universități, proiecte pe tematici care vizează crearea unor modele de bună practică sau a unor centre de excelență. Ca universitate, ne dorim să fim în măsură să participăm la o gamă cât mai variată de proiecte aflate în portofoliul nostru”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale. Sunt eligibile să candideze pentru Carta Universitară Erasmus instituțiile de învățământ superior care au sediul într-una dintre statele membre ale Uniunii Europene sau dacă sunt țări terțe asociate programului – Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Turcia, Macedonia de Nord și Serbia. Procesul de oferire a cartei nu este unul automat și, prin urmare, universitățile trebuie să reia procedura la fiecare nou exercițiu financiar al Uniunii Europene. În declarația aferentă cartei o universitate își asumă că face parte din program, că raportează în continuare activitatea și că dovedește că nu discriminează la niciun nivel în ceea ce privește mobilitățile personalului academic, administrativ și a studenților.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;