5:13 pm - Tuesday April 18, 2428

Prin “Puterea faptei”, Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a oferit bucurie pentru 187 de copii

Prin programul „Puterea faptei”, Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a donat, astăzi, 28 aprilie 2021, alimente de bază, preparate tradiționale, produse de igienă și curățenie unor familii cu posibilități materiale reduse, cu câte 9-11 copii fiecare, din Iași și localități limitrofe: Dumești, Ciortești, Mogoșești, Dobrovăț, Bogonos, Tufeștii de Sus, Slobozia, Cuza Vodă, Rediu, Șerbești, Costești și Zmeu. Acțiunea se desfășoară în parteneriat cu Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

„Și în acest an, cu ocazia sărbătorilor de Paște, Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a adus o rază de bucurie unor persoane defavorizate. A devenit o tradiție, o responsabilitate ca în preajma sărbătorilor să îi ajutăm pe cei mai nevoiași dintre noi. Donațiile noastre au ajuns la 20 de familii cu 187 copii. De asemenea, au primit pachete și 65 de seniori, foști angajați ai companiei Antibiotice cu probleme de sănătate, care nu se pot deplasa, beneficiari ai programului „Respect pentru înaintași”, a declarat Ioana Tode, Președinte al Fundației „Antibiotice – Știință și Suflet”.

Programul „Puterea faptei, început în anul 2003, reunește acțiunile filantropice ale companiei Antibiotice derulate cu ocazia sărbătorilor ortodoxe de Paște și de Crăciun, ce constau în donații de alimente de bază, produse tradiționale, oferirea de burse școlare pentru copii din familii nevoiașe, ajutor medical etc. Programul „Puterea faptei” a susținut, de-a lungul timpului, aproximativ 10.000 de oameni: copii cu nevoi speciale, cu handicap sever sau diverse boli grave, copii spitalizați, abandonați sau cu risc crescut de abandon (familii dezorganizate), bătrâni bolnavi sau abandonați de familie.

Programul de responsabilitate socială „Respect pentru înaintași”a fost implementat încă de la începutul pandemiei, o perioadă deosebit de dificilă, mai ales pentru cei vârstnici aflați în nevoie, fiind dedicat foștilor angajați ai companiei Antibiotice, actuali pensionari, cu vârstă înaintată și cu o stare de sănătate precară. Acest program se va derula continuu și va fi adaptat permanent nevoilor seniorilor Antibiotice.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;