O nouă realizare a medicilor ieşeni: elevă eminentă de 12 ani cu o tumoră extrem de rară, operată cu succes pe creier

O nouă realizare de excepţie a medicilor neurochirurgi de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, care au reuşit să salveze viața unei fetițe de doar 12 ani din județul Botoșani. Copilul a ajuns în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) în stare gravă, medicii descoperind o tumoră cerebrală extrem de rară.

“Fetița de 12 ani a ajuns în stare gravă în unitatea de primiri urgențe a Spitalului de Neurochirurgie din Iași cu dureri de cap agresive, dar și vărsături.  Pacientei i s-au efectuat toate investigațiile necesare, iar în urma analizelor făcute am descoperit o tumoră cerebrală destul de rară, care în termini medicali se numește ependimom. Tot în termeni medicali, în urma CT-ului efectuat în urgență a fost vizibilă o leziune expansiva la nivelul ventriculului III ce blochează calea de scurgere a LCR-ului, iar în urma RMN-ului cranio-cerebral efectuat cu contrast am descoperit că este vorba despre un ependimom.  Am fost nevoiți ca după trei zile de la stabilizarea fetiței să intervenim chirurgical pentru a-i extirpa tumora cerebral”, a declarat doctor în neurochirurgie, şef de lucrări dr. Lucian Eva, managerul spitalului Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Nicolae Oblu”. Potrivit acestuia, tumora cerebrală de tip ependimom este una extrem de rară, frecventă în rândul copiilor, care se manifestă cu dureri agresive de cap, vărsături, tulburări de echilibru. Operația a durat câteva ore și fost un real succes.

“Pot să spun că nu am avut niciodată probleme cu ea. Nu a luat niciodată o pastilă, nu s-a plans niciodată de dureri de cap sau de alte afecţiuni. A fost întotdeauna un copil energic. Doar că în ultimele trei săptămâni înainte să ajungem la spital, mi s-a plâns tare de dureri de cap, stare de vomă, greaţă, şi de faptul că nu vedea prea bine, că vedea în ceaţă şi un pic ochişorul drept îi fugea, adică nu avea stabilitate. Aşa ne-am dat seama că ceva nu este în regulă cu ea”, a declarat Cristina Bejinariu, mama fetiţei. Potrivit acesteia, în acest moment Francesca este acasă şi se simte foarte bine. “După operaţie a reacţioant foarte bine. S-a trezit imediat şi m-a întrebat despre surorile ei, deci nu a fost niciun fel de problemă. Totul a decurs normal”, a mai spus mama fetei.

Spitalul de Neurochirurgie din Iași este un spital extrem de bine dotat cu tehnologie de top. Investițiile făcute în ultimii ani în aparatura medicală, de înaltă performanță și-au dovedit eficiența în salvarea de vieți omenești, iar performanța este astăzi o normalitate. “Vorbim și despre o echipă medicală de profeșioniști care au ajuns la maturitate de a trata și salva vieți. Spitalul de Neurochirurgie Iași este o poveste, în primul rând, despre și pentru oameni. Unul dintre principiile majore promovate în cadrul Spitalului Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași este respectul față de ființa umană, din toate punctele de vedere”, afirmă dr. Lucian Eva. Echipa medicală care a realizat cu success intervenţia chirurgicală care a salvat viaţa Francescăi, eleva eminentă în vârstă de 12 ani, din Botoşani, cu o tumoră extrem de rară a creierului a fost format din: şef de lucrări, doctor în neurochirurgie Lucian Eva, medic primar neurochirug, specialist în neurochirurgie dr. Cosmin Apetrei, specialist în neurochirurgie dr. Daniel Rotariu, medic rezident neurochirurg dr. Ioana Stirban, asistent instrumentist Elena Lutic, bioinginer Vlad Dafinescu, anestezist dr. Nina Stratciuc, asistentă Petronela Galeş.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;