„Fabricat în Iași” organizează în mediul online „Conferința Economia locală, un an de la începutul pandemiei”

„Fabricat în Iași” și-a propus să afle care este situația economiei ieșene la un an de la începutul pandemiei, organizând un eveniment online cu producători locali, la care pot participa cetățenii interesați de acest subiect.

Scopul principal al „Conferinței Economia locală, un an de la începutul pandemiei” este acela de a promova producătorii ieșeni și considerăm ar fi un mod propice de a afla cum se descurcă afacerile locale în pandemie, care au fost provocările pe care le-au întâmpinat până în acest moment și ce soluții au găsit. Mai mult, prin acest eveniment se urmărește prezentarea oamenilor din spatele afacerilor locale, dar și incurajarea colaborării între antreprenori.

Conferința se va desfășura online (cu ajutorul platformei Zoom), va fi prezentată de către Amalia Georgescu și va avea 3 părți:
– discuții deschise cu antreprenorii – Oana Cojocariu, fondator „Cafeneaua Noastră”; Adelina Borta, fondator „Odaia cu podoabe”; Marius Patraș, fondator „Magic Mozaic”, și Adrian Grădinaru, cofondator „Agenția Travis”;
– expoziție online – „Muzeul brandurilor romănești, o călătorie nostalgică de la comunism la capitalism”;
– concurs Kahoot cu întrebări din expoziția online, dar și cu premii oferite de producătorii locali.

Vă invităm să vă alăturați evenimentului nostru, într-un demers de fi aproape de economia locală, dar și de oameni, în general.

Puteți participa, accesând următorul link:
https://zoom.us/j/92331741061?pwd=a1pBZDYrd0lTLzZJRHlacVd3d21sUT09

Proiectul „Fabricat în Iași” este un proiect marca „Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii” (APEC), ce sprijină producția locală și îmbunătățirea situației economice. Încurajând consumul de produse și servicii locale va scădea rata șomajului și vor crește numărul locurilor de muncă.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;