Teatru și muzică în ”Săptămâna turismului”, la Palas Mall Iași

Ansamblul Palas îi invită pe ieşeni şi nu numai la o serie de evenimente aparte, desfăşurate în cadrul „Săptămânii Turismului”. Spectacol cu păpuşi, teatru, muzică şi stabilirea unui record mondial de avioane din hârtie lansate simultan sunt propunerile din cadrul acestei acţiuni, organizată de agenţia Icar Tours. Astfel, joi, 23 mai 2013, de la ora 12.00, prichindeii sunt aşteptaţi în piaţeta Intersport la o piesă de teatru de păpuşi. „Norocul Omului” este o poveste populară prezentată celor mici de către studenţii din anul II la secţia de Păpuşi –Marionete, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi. Tot joi, de la ora 18.00, piaţeta Intersport va găzdui un spectacol de teatru pentru toate vârstele. Iubitorii artei dramaturgice vor fi publicul piesei „Nişte vieţi”, pusă în scenă de studenţii din anul III la Actorie. „Săptămâna Turismului” continuă la Palas cu un eveniment inedit. Icar Tours şi asociaţia „Ieşenii vor aeroport” organizează un „Record de vise în zbor”. Duminică, la ora 17.30, în zona fântânilor în trepte din Parcul Palas, ieşenii sunt aşteptaţi să lanseze peste 3.000 de avioane de hârtie. Seara de duminică este dedicată muzicii. Publicul din Palas va fi încântat, de la ora 19.30, în zona Intersport, cu un concert susţinut de Răzvan Alexa, Descântec, Glasgow şi Rappa Muffin. 

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;