5:13 pm - Tuesday April 18, 0389

Zilele învăţământului special şi special integrat ieşean, la cea de-a IX-a ediţie

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi susţine prin proiectele sale promovarea educaţiei incluzive, dezvoltarea serviciilor educațional- terapeutice pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi, în acord cu normele europene, prezentarea drepturilor persoanelor cu nevoi speciale de dezvoltare în scopul prevenirii barierelor sociale, dezvoltarea atitudinilor de empatie, acceptare şi înţelegere la nivelul comunităţii.

În acest context, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează în perioada 8 -11 iunie cea de-a IX -a ediție a ,,Zilelor învățământului special şi special integrat ieșean”. Activitatea se adresează autorităților locale, directorilor, specialiștilor și partenerilor din comunitate care susțin efortul nostru comun de integrare a persoanelor cu nevoi speciale, precum și accesul egal la educație.

Deschiderea oficială va avea loc marţi, 8 iunie, începând cu ora 12.00, la Colegiul Tehnic ,,Ion Holban” Iaşi.

Programul zilei debutează cu un Moment artistic virtual susținut de eleva Livia Frona – Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos/ Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași și include apoi o Retrospectivă a învățământului special și special integrat în context pandemic, lansare de carte – Anuarul învățământului special și special integrat ieșean, ediția a III a – volum colectiv al cadrelor didactice din județul Iași, precum și prezentarea unor exemple de bune practici – Alternative educaționale în recuperarea copiilor cu CES- camera de resurse.

Proiectul ,,Cutia cu surprize”- destinat elevilor din școlile speciale din județul Iași este o inițiativă propusă elevilor din școlile de masă care au putut dărui elevilor cu CES un dar simbolic cu ocazia Zilei de 1 iunie. În perioada perioada 25 mai – 4 iunie 2021, profesorii, părinții și elevii din școlile ieșene au fost voluntari și au răspuns apelului nostru: Dacă vrei să faci o bucurie unui copil cu nevoi speciale pune în cutia ta un gând frumos, o jucărie, rechizite, dulciuri, mici atenții care îi pot face viața mai frumoasă – declară prof. Gabriela Raus, inspector pentru învăţământ special în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Răspunsul a fost unul prompt și 1400 de elevi cu nevoi speciale școlarizați în unitățile speciale au beneficiat de rezultatele acestei campanii în care s-au implicat 5.931 de elevi voluntari din 196 de școli din județ.

În cadrul ,,Zilelor învățământului special şi special integrat ieșean”, în perioada 8-11 iunie, în școlile speciale și integratoare se derulează activități specifice pentru cadre didactice și părinți: webinarul pentru părinți-Părintele-partener în contextul accesării platformelor educaționale- coordonat de către reprezentanți ai unităților de învățământ special și învățământ integrat, dar și webinarul pentru cadrele didactice – Resurse educaționale pentru elevi cu cerințe educaționale speciale în contextul digitalizării educației- prof. Daniela Leahu,  Liceul Tehnologic Special„Vasile Pavelcu” Iași

Pentru a sprijini iniţiativele şcolilor de dezvoltare de resurse și exersare de abilități pentru învățarea în mediul online, am antrenat specialiştii din instituţiile de învăţământ împreună cu cadre didactice, elevi, părinţi care să dezbată, să analizeze, să găsească împreună cele mai potrivite modalităţi prin care să contribuim la o bună adaptare în mediul școlar a acestor copii, în contextul schimbărilor aduse în educație prin digitalizare și accesul la noile tehnologii didactice.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;