Lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor din Galata au fost recepţionate de Primărie

Primăria Municipiului Iaşi a realizat, în colaborare cu alți parteneri instituționali, două momente speciale cu ocazia Zilei Eroilor, celebrată anual odată cu Sărbătoarea Înălțării Domnului pentru a onora memoria celor care s-au jertfit pentru țară.

Astfel, joi, 10 iunie, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, reabilitat și restaurat de Primăria Municipiului Iași în 2019, a avut loc o ceremonie militară cu depunere de coroane și un serviciu religios.

Vineri, 11 iunie, au avut loc recepția lucrărilor de reabilitare și slujba de sfințire a Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Galata. Pe lângă primarul Mihai Chirica, la eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și instituțiilor de cultură, Armatei, asociațiilor de veterani și rezerviști etc. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către IPS Teofan, Arhiepiscop al Iașului și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

„Asistăm astăzi la un necesar și emoționant moment de recuperare a unei clipe glorioase din trecutul nostru. Este o pagină din cuprinsul celei mai frumoase cărți de istorie, fiindcă ne vorbește despre Marea Unire și despre eroii care s-a jertfit în Războiul de Reîntregire! Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Galata, reinaugurat astăzi, este un simbol al luptei pentru unitate, care a durat atât de multe secole, și reprezintă transpunerea în piatră a unui vis devenit realitate. Găsim în această zidire care adăpostește osemintele a 6.000 de eroi, pe lângă povestea unei bătălii care a schimbat Europa, și eforturile lăudabile ale unor oameni de bine din trecut care au ținut neapărat să-i cinstească pe cei care și-au iubit țara și poporul atât de mult încât și-au sacrificat propria viață. Generalul Iacob Zadik, celebrul savant Henri Coandă ori primarul Osvald Racoviță, cel provenit dintr-o ilustră familie de boieri moldoveni, sunt doar câțiva dintre cei care s-au străduit și au reușit să păstreze înscrise în istoria cea adevărată faptele de glorie ale bravilor ostași români căzuți la datorie. La rândul nostru, avem datoria să păstrăm vie memoria tuturor celor care au însemnat ceva pentru Iași, pentru Moldova pentru România. Câtă vreme nu ne vom uita nici eroii nici oamenii de bine putem avea încredere în viitor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Lucrările de reabilitare au început pe 1 iunie 2020 și au fost executate de asocierea Conest SA – Proganex 2005 SRL în cadrul unui contract în valoare de 2.681.756,63 lei, cu TVA, sumă care a inclus și proiectarea.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, construit în perioada 1929 – 1930, se afla într-o stare avansată de degradare. Reabilitarea acestuia a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 334 / 2018. Proiectul este inclus în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași și a beneficiat de o finanțare de 2.000.000 lei de la Ministerul Culturii în cadrul programului național Centenar, diferența fiind suportată de la bugetul local.

Prin acest proiect, Primăria Municipiului Iași și-a propus punerea în valoare a monumentului în cadrul construit existent, restaurarea și punerea în siguranță conform legislației în vigoare, integrarea în circuitul turistic și religios prin comemorarea eroilor din Primul Război Mondial. Proiectul a inclus și amenajarea incintei prin recuperarea, refacerea și amplasarea a șase cruci mari și a celor 600 de cruci mici existente la data inaugurării, precum și realizarea de locuri de parcare, a unor alei pietonale, refacerea spațiilor verzi și montarea de mobilier urban.

Monumentul Eroilor din Galata a fost ridicat în cinstea celor căzuți la datorie în Războiul de Întregire a Neamului Românesc. În anul 1928 Mitropolitul Pimen Georgescu, generalul Iacob Zadik, vicepreședintele Societății „Cultul Eroilor”, și primarul Iașului, Osvald Racoviță, au ales locul pe care urma să se construiască mausoleul, anume dealul Galata, unde se afla Centrul Corpului 1 Armată.

Monumentul, proiectat de inginerul Henri Coandă, a fost construit în perioada 1929 – 1930 și este format dintr-un osuar deasupra căruia se înalță un obelisc pe trei niveluri dispuse în retragere. Mausoleul adăpostește osemintele a 6.000 de eroi, care au fost aduse din 15 sate aflate în vecinătatea Iașului în care fuseseră încartiruite pentru refacere unitățile Corpului 1 Armată comandat de Generalul Nicolae Petală.

Interiorul obeliscului a fost pictat de Ioan Bălău și restaurat în anul 1997 de Iulian Albu și Ciprian Stratulat. La 30 noiembrie 1999 monumentul a fost resfințit.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;