5:13 pm - Tuesday April 19, 6196

Alexandru Muraru şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Iaşi a PNL

Deputatul Alexandru Muraru, preşedintele interimar al PNL Iaşi, a anunţat astăzi, într-un comunicat, că şi-a depus candidatura la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Iaşi a partidului.

„Am decis astăzi să-mi depun candidatura la funcția de președinte al Organizației Județene PNL Iași. Nu este o decizie de moment, este un proiect politic nou la care mă angajez pentru următorii ani.

Văd astăzi viitorul conducerii PNL Iași ca un efort de echipă, colectiv, centrat pe performanță politică, comunicare și mai ales creșterea dialogului cu cetățenii, pe o relație directă și pro-activă cu mediul antreprenorial, cu societatea civilă, cu mass-media, cu mediul universitar, cu toți cei care vor să pună în valoare proiectele lor pentru comunitate adăugându-le o susținere politică puternică, onestă.

Candidez pentru că eu cred că împreună cu echipa liberală, avem de îndeplinit obiective și angajamente primordiale față de ieșenii care și-au pus încrederea în noi.

Avem o misiune foarte clară: punerea în practică a programului de guvernare județean, municipal, orășenesc și rural. În aceeași măsură, reconstruirea încrederii, integritatea în funcții publice, îmbunătățirea mecanismelor de democratizare a deciziilor, creșterea gradului de profesionalizare pentru pozițiile de răspundere politice și administrative sunt priorități ale mandatului meu.

PNL are la Iași, în județ și municipiu, peste 12.000 de membri, o resursă umană care este în sine o valoare inestimabilă a unei organizații politice. Acești oameni trebuie să fie vocea noastră în fiecare comunitate, legătura directă cu ieșenii.

Avem responsabilitatea guvernării centrale, conducerii județene și locale. Obiectivele mele politice locale înseamnă, pentru 2024: Președinția CJ Iași, Primăria Municipiului Iași, majorități în CJ Iași, CL Iași, menținerea celor peste 50 de primării câștigate în 2020 și atingerea numărului de 60 de UAT-uri liberale în toamna anului 2024. Această putere politică și administrativă trebuie consolidată în perspectiva alegerilor viitoare.

Programul de guvernare asumat la nivel județean și la nivelul fiecărei comunități trebuie transpus în realitate. Voi fi un președinte activ, care se va implica direct pentru ca marile proiecte de investiții locale să devină realitate. Pornesc pe acest drum cu o bogată experiență politică, cunosc foarte bine partidul la nivel local și central. Sunt atuuri care garantează că echipa liberală se poate baza pe mine.

Primarii PNL, cei mai activi și mai mari susținători administratori publici ai proiectelor pentru dezvoltarea comunităților, vor avea în mine un sprijin direct în relația cu instituțiile centrale și guvernamentale. Proiectele comunităților vor fi pe masa Guvernului și suportul meu pentru ei va fi total.

Avem nevoie de reprezentare ministerială pentru Iași. În mandatul meu, PNL Iași, unde avem una din cele mai puternice organizații din țară, atât ca număr de aleși locali cât și ca număr de voturi obținute, obiectivul este să oferim profesioniști în funcțiile ministeriale, pentru domenii importante la nivel național. În acest sens, o prioritate pentru mine va fi ca Iașul să aibă, în Guvern, cel puțin un ministru cu un portofoliu important.

Candidatura mea pentru conducerea Organizației Județene PNL Iași vine, totodată, cu răspundere față de transparentizare și deschidere. Este un obiectiv fundamental să deschidem partidul către elitele academice, economice, din societatea civilă și către specialiștii din diferite domenii în care Iașul are nevoie de expertiza lor. Ușa PNL Iași va fi deschisă pentru toți cei care doresc să pună umărul la binele comunității. Transparența în decizii, în sisteme de promovare este prioritară pentru consolidarea încrederii că în PNL principiile meritocratice sunt cele care vor sta la baza organizației.

Un alt obiectiv asumat este profesionalizarea partidului, prin organizarea școlilor politice și cursuri de formare pentru aleșii noștri, forumuri pe domenii administrative, dezbateri, campanii civice și de comunicare, dialog permanent cu aleșii locali și cu comunitățile.

Modernizarea organizației prin digitalizare, debirocratizare, introducerea sistemelor moderne de comunicare internă, aplicații web etc.

Dragi ieșeni, aveți încredere în parteneriatul nostru. Împreună mergem în direcția bună!”, se arată în comunicatul semnat de deputatul Alexandru Muraru.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;