Reparaţii şi restricţii de circulaţie pe strada Arcu

Începând de vineri, 9 iulie, şi până vineri, vineri, 16 iulie, între orele 23.00 și 5.00, echipele Citadin SA vor face reparații, dacă vremea o va permite, pe strada Arcu, între intersecția cu strada Gării și intersecțiile cu străzile Gându și Gavriil Musicescu, anunţă, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei.

Lucrările includ ridicări la cotă a capacelor de canal, ridicări la cotă a prizelor de gaz, frezarea suprafețelor și așternere de covor asfaltic.

În perioadele menționate, traficul rutier pe această stradă va fi oprit, iar autovehicule vor putea circula pe rute speciale.

În timpul lucrărilor pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;