Invitaţi de marcă la FIE: Lordul David Trimble, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, va conferenţia la Iaşi

Pe 15 iunie, Lordul David Trimble, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1998, va conferenţia la Iaşi, deschizând seria Conferințelor motivaționale din cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE).  Lordul David Trimble va ajunge în Iași pe data de 14 iunie, când va participa, în calitate de invitat special, la Gala FIE de la Teatrul Național “V. Alecsandri”, a declarat Florin Mindirigiu, directorul Festivalului Internaţional al Educaţie (FIE). Manifestarea va reuni peste 500 de personalităţi din ţară şi din străinătate. În cadrul Galei FIE se vor acorda zece  distincții (pentru activitatea în domeniul ştiinţific, tehnic, medical, cultural-artistic, cercetare, pentru implicarea în comunitate şi responsabilitate socială, și marele premiu FIE, acordat unei personalități, pentru întreaga activitate). Pe 15 iunie, politicianul britanic va susține conferința “A Peace Laureate Reflects” (“Cugetările unui  Laureat al Premiului Nobel) în cadrul manifestărilor incluse în calendarul FIE. Evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Iași. Conferința Lordului David Trimble va deschide Secțiunea Conferințelor Motivaționale din cadrul FIE și va fi urmată de conferința “Învățăturile înalte” în Iași – oraș al “inteligenței românești”, susținută de  prof.dr. univ. Ion Toderașcu, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (19 iunie), și de conferinţa “Arta în Viaţă. Viaţa în Artă” susţinută de mezzo-soprana Viorica Cortez, tenorul Călin Brătescu și violonistul Remus Azoiţei (20 iunie), cu participarea personalităţilor din domeniul artelor spectacolului, a tinerilor artişti, a studenţilor şi a profesorilor.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;