Prezenţă de 84,48% la prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, în judeţul Iaşi

Prezenţa candidaţilor ieşeni la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2021), respectiv la cea de limba și literatura română, a fost de 84,48%, din totalul celor 554 de absolvenţi de clasa a XII-a înscrişi pentru această probă, la examen prezentându-se  385 de candidați din promoția curentă, respectiv 83 din promoțiile anterioare. Nu au participat 86 de candidați, 57 din promoția curentă și 29 din promoțiile anilor anteriori, anunţă într-un comunicat Inspectoratul Şcolar Judeţean, care mai precizează că nu au existat tentative de fraudă și nu a fost eliminat niciun candidat.

Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

  • marți, 17 august – proba obligatorie a profilului
  • miercuri, 18 august – proba la alegere a profilului și a specializării

Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 august, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;