5:13 pm - Monday April 18, 7042

Bazinul de înot din zona Grădinari a intrat în proprietatea Primăriei

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 235/2014, de aprobare a trecerii obiectivului de investiţii “Bazin de înot acoperit – Complex studenţesc Tudor Vladimirescu”, situat în strada Mihai Vodă Viteazul nr. 3, de la universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iaşi către Municipiul Iaşi, la stadiul de realizare existent.

Terenul fusese cedat în luna decembrie 2008 Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, însă lucrările s-au oprit din cauza lipsei finanţării și a retrocedării unor suprafețe de teren din zonă.

La sfârșitul anului trecut, primarul Mihai Chirica a anunțat că bazinul de înot olimpic din zona Grădinari, în suprafață de 5.917 metri pătrați, a fost introdus în lista de finanțare a Companiei Naționale de Investiții (CNI).

Conform proiectului, piscina bazinului de înot are lungimea de 50 de metri, este prevăzută cu opt culoare având lățimea de 2,5 metri și două spații de 0,5 metri în exteriorul primului și ultimului culoar.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;