Expoziție „Mareșalul Constantin Prezan – 160 de ani de la naștere”, la Palatul Culturii

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită să vizitați, la Palatul Culturii din Iași, în perioada 9 septembrie – 17 octombrie, expoziția „Mareșalul Constantin Prezan – 160 de ani de la naștere”.

Organizată de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României,  Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie a Moldovei și Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, acest demers expozițional este dedicat împlinirii a 160 de ani de la nașterea mareșalului Constantin Prezan, personalitate marcantă a istoriei poporului român.

Constantin Prezan (1861-1943) face parte din galeria marilor oameni de stat care au contribuit la înfăptuirea și menținerea actului Unirii de la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Tânărul Prezan a fost elev al Școlii Fiilor de Militari din Iași, din 1874. În timpul Primului Război Mondial, Constantin Prezan a fost șeful Marelui Stat Major al Armatei Române, comandament care a funcționat chiar în clădirea Școlii Fiilor de Militari din Copou (astăzi Spitalul Militar). Pentru meritele sale, în 1930 i s-a acordat gradul de mareșal.

Vernisajul va avea loc joi, 9 septembrie, la ora 12.00, la Palatul Culturii, în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;