4:34 pm - Thursday October 16, 2459

La Iaşi debutează astăzi o nouă ediţie a “Zilelor Recoltei Editoriale”

Primăria Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, organizează în perioada 9-11 septembrie ”Zilele Recoltei Editoriale”. Evenimentul are ca scop promovarea editurilor din Iași în rândul iubitorilor de carte printr-o amplă manifestare în Parcul Copou.

Anul acesta participă 13 edituri: Editura „Alfa”, Editura „Artes”, Editura „CronEdit”, Editura „Cartea Românească Educațional”, Editura „Dana Art”, Editura „Demiurg”, Editura „Princeps Multimedia”, Editura „Timpul”, Editura „TimpoMoldova”, Editura Universității „Al.I.Cuza” din Iași, Editura Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași, Editura „Vasiliana” și Editura „24: ORE”.

Deschiderea oficială a ”Zilelor Recoltei Editoriale” va avea loc joi, 9 septembrie, la ora 12.00, în Parcul Copou.

Vizitatorii vor putea descoperi cele mai noi titluri apărute la editurile ieșene din domenii precum: literatură, cultură, educație, medicină, ficțiune și multe altele.

Pe tot parcursul târgului, între orele 10.00-18.00, vor fi organizate și lansări de carte. Ca în fiecare an, organizatorii premiază activitatea editurilor ieșene în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe data de 11 septembrie, la ora 14.00, când se vor acorda premii pentru mai multe categorii: Premiul „Proiect Editorial”, Premiul „Cartea Anului”, Premiile „Zilele Recoltei Editoriale”, Premiul „Cartea de artă”, Premiul „Cartea de Poezie”, Premiul „Cartea de proză”, Premiul „Special”, Premiul „Restitutio”, Premiul de debut. De asemenea, vor fi premiate cele mai bune cărți din cadrul târgului.

Ca element de noutate, revistele culturale și medicale din Iași vor participa la Zilele Recoltei Editoriale în cadrul unui stand special: Anul acesta vor fi prezente următoarele publicații: „Convorbiri Literare”, „Însemnări ieșene”, „Zona Literară”, Revista Medico-chirurgicală, „Feedback” și Revista „Expres Cultural”. Moderatorul evenimentelor va fi Adi Cristi, directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;