4:41 pm - Wednesday October 20, 2021

Romanul “Umbra lui Raphael” al scriitorului Adrian Christescu, lansat la Librăria Cărtureşti

Joi, 16 septembrie, la ora 19.00, la Librăria Cărturești din Palas Mall va avea loc lansarea romanului “Umbra lui Raphael” al scriitorului Adrian Christescu.

Alături de autor, romanul va fi prezentat de Mihaela Doboș, profesor de Limba și Literatura Română la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.

Adrian Christescu (n. 1968 la Târgu Mureș), a absolvit Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș(1986), a urmat cursurile Facultății de Hidrotehnică (1988-1993) și pe cele ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Mihail Kogălniceanu” (2004-2008) din Iași. Din 1992 a lucrat în vânzări pentru diverse societăți comerciale, iar în prezent este managerul propriilor sale companii. A colaborat în calitate de editorialist la mai multe publicații ieșene, după care și-a continuat activitatea publicistică pe blogul personal.

Povestirile pe care le-a publicat în 2011 sub titlul Trofeul au primit premiul pentru debut în proză la Salonul Internațional de Carte din Iași. Este autorul volumului de proze scurte Hotelul amintirilor și al piesei de teatru Dragoste și spațiu locativ (Adenium, 2017); a tradus din limba maghiară Orașul visurilor de Ildikó Judith Jung. Romanul-thriller Destinul lupului singuratic (top vânzări în 2015 la Editura Adenium) a fost reeditat în 2020 la Editura Lebăda Neagră.

Umbra lui Raphael, apărut în decembrie 2020, este cel mai recent roman al autorului Adrian Christescu.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;