5:13 pm - Monday April 19, 1120

Noi oportunităţi la Aeroport: curse directe Iaşi – Istanbul şi Iaşi – Constanţa

Aeroportul Internațional Iași continuă demersurile în vederea măririi numărului de curse operabile. În acest sens, la sfârşitul acestei săptămâni, la Iaşi a avut o întâlnire între directorul general al Aeroportului Internaţional Iaşi, Romeo Vatră, şi Mihai Iordache – Vicepreședinte al Consiliului de Administraţie şi două delegaţii, conduse de Ali Armagan Otlak – Sales & Operations Manager Turkish Airlines şi Valentin Nițu – Marketing, Sales & International Traffic Officer, respectiv Bogdan-Ionuț Artagea – Director General al Aeroportului Internaţional Constanţa și Laurențiu Oprescu – Director Marketing.

Principatele teme de discuţii au fost oportunitatea operării de către Turkish Airlines a unei rute directe Iaşi – Istanbul și identificarea unui operator aerian care să efectueze zboruri directe Iași – Constanța.

“Discuțiile cu cele două delegații reprezintă continuarea demersurilor și negocierilor noastre cu noi operatori, conectarea Iașului cu noduri aeriane importante, dar și cu alte aeroporturi din țară. Astfel de parteneriate ne aduc mai aproape de ceea ce ne propunem: mai multe posibilități de călătorie de pe Aeroportul Iași, diversitate în ceea ce privește companiile ce operează aici și servicii care să ne facă tot mai atractivi.

Reprezentanții Turkish Airlines s-au arătat interesați de zona noastră, iar dacă argumentele oferite și datele pe care le vom transmite în perioada următoare vor convinge conducerea de la centru, atunci Iașul va fi conectat direct cu un al treilea hub aerian ce oferă zboruri către America de Nord, Asia și Australia. Istanbul, singurul oraș între două continente, care are o poziționare strategică atât din punct de vedere comercial cât și turistic. Evident, venirea la Iași a celor de la Turkish Airlines ar fi un câștig enorm pentru întreaga regiune de Nord-Est, dat fiind că în prezent compania operează curse doar de pe Otopeni, Cluj-Napoca și Constanța.

Ne bazăm foarte mult pe infrastructura pe care intenționăm să o realizăm, pe potențialul turistic al regiunii, pe o colaborare strânsă cu tour operatorii locali, dar și pe realizarea unui coridor verde de trecere a frontierei, destinat persoanelor ce vin din Republica Moldova pentru a călători de pe Aeroportul Iași”, a declarat Romeo Vatră, Director General al R.A. Aeroportul Iași.

În ceea ce priveşte discuțiile despre operarea zborurilor Iași-Constanța, Romeo Vatră a spus: “Este important să încurajăm inclusiv turismul intern, oferind pasagerilor noștri posibilitatea de a opta pentru călătoria cu avionul spre litoralul românesc, variantă mult mai confortabilă și mai rapidă. Colaborarea cu Aeroportul din Constanța ar fi foarte benefică și sper că vom reuși să aducem la aceeași masă un operator interesat să realizeze măcar zboruri sezoniere spre această destinație, pentru că cerere în zona noastră există. Cu niște tarife atractive se poate obține un grad de încărcare foarte bun. Mulțumesc celor de la Turkish Airlines și Aeroportul din Constanța pentru deschidere și discuțiile constructive, pe care dorim să le concretizăm într-un viitor cât mai apropiat”.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;