5:13 pm - Monday April 19, 4077

UAIC a deschis primul an universitar la Filiala de la Botoșani

Sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 12.00, în Aula Colegiului Național „A.T. Laurian” a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 la Filiala din Botoșani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

La eveniment au participat  prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rectorul UAIC, Cosmin ANDREI – Primarul Municipiului Botoșani, Doina-Elena FEDEROVICI – Președinte al Consiliului Judeţean Botoșani, Daniel BUCATARU – Director al Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani, prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI – Prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic, conf. univ. dr. Ileana Oana MACARI – Prodecan, Facultatea de Litere, cadre didactice și studenți.

În deschiderea ceremoniei, Prof. univ. dr. Tudorel TOADER a declarat: „ Deschidem o direcție nouă de știință, de educație universitară, de cultură în Botoșani. Spunem bun venit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași tinerilor care au ales să facă parte din comunitatea academică a UAIC. Este un început de activitate universitară la Botoșani pe care noi spunem că l-am pregătit din timp, pe care dorim să îl dezvoltăm, să înființăm și alte specializări.”

Rectorul UAIC a prezentat în continuare câteva informații despre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în principal despre oferta educațională, despre extensiunile UAIC, infrastructura didactică și de cercetare: „UAIC are o ofertă educațională foarte bogată, diversificată, din care tinerii pot să aleagă ceea ce cred că li se potrivește cel mai bine, ceea ce își doresc să profeseze, ce este în acord cu potențialul de dezvoltare al fiecăruia. Noi pornim cu două specializări la Botoșani, dar ne vom adapta cerințelor de studii pe care tinerii din zona Botoșaniului, în principal, le vor exprima. Noi credem că demersul nostru este o formă prin care UAIC din Iași se apropie de comunitate. Este un mijloc prin care facilităm accesul la educație al tinerilor care, din motive diferite, nu se pot îndrepta spre marile centre universitare. În același timp, noi considerăm că înființarea filialei din Botoșani constituie și o întregire a sistemului de învățământ și, nu în ultimul rând, o nouă treaptă pe care tinerii dornici să se perfecționeze la nivelul studiilor universitare pot urca în devenirea lor personală, profesională și socială.”. La finalul discursului, Rectorul UAIC i-a felicitat pe studenții primei generații ai filialei din Botoșani a UAIC.

Ceremonia a continuat cu mesajul transmis de autoritățile publice locale prezente la eveniment.

Cosmin ANDREI, Primarul Municipiului Botoșani: „Deschiderea anului universitar la Botoșani este un deziderat pe care l-am atins împreună, iar drumul parcurs nu a fost ușor. Demersul este cu atât mai mult de apreciat pentru comunitatea noastră întrucât considerăm că Botoșaniul are, începând de astăzi, un alt statut, beneficiind de prezența celei mai vechi universități din țară și una cu adevărat prestigioasă, care ne va da posibilitatea nouă, ca și comunitate, să accedem la resursele pe care le-a prezentat domnul Rector și să beneficiem de aceleași drepturi și facilități pe care le au toți studenții Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.”

Doina-Elena FEDEROVICI, Președinte al Consiliului Judeţean Botoșani: „Este o zi cu o însemnătate foarte mare pentru comunitatea botoșăneană. Deschiderea anului universitar aici, la Botoșani, este o mare bucurie pentru noi toți, și pentru dumneavoastră, prima generație de studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” și pentru reprezentanții celei mai vechi universități din țară, dar și pentru noi, cei din administrația locală.

Anul trecut, când am inițiat acest demers, foarte puțini credeau în el. Noi, domnul Rector, doamna prorector, domnul primar, colegii mei parlamentari chiar am crezut în acest demers, că va avea o finalitate și că va veni în sprijinul tuturor tinerilor botoșăneni care nu își permit să plece la studii, departe de casă. Am crezut și credem că filiala de la Botoșani a UAIC va crește de la an la an. Orice început este greu, dar atunci când pui oamenii pe primul loc totul este realizabil și, așa cum am reușit să urnim lucrurile pentru a pune Botoșaniul pe harta universitară a țării, sunt convinsă că vom reuși să transformăm această filială într-un centru de excelență al UAIC.

Acest deziderat nu ar fi fost posibil fără deschiderea și implicarea totală a domnului Rector Tudorel Toader, fără implicarea doamnei Prorector, a tuturor profesorilor universitari care ne-au pășit pragul de atâtea ori în ultimul an de zile sau fără implicarea autorităților locale.”

În continuare a luat cuvântul Prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI – Prorector UAIC: „Evenimentul de astăzi a fost pregătit, a fost așteptat, a fost dorit. Au fost eforturi de peste un an de zile și iată că Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este aici. Universitatea este aici pentru că am conștientizat împreună cu autoritățile din județul Botoșani că avem un interes comun, că avem o grijă comună, că trebuie să ne pese de cei peste 64000 de copii ai județului, din care 13400 sunt liceeni. Avem o datorie față de acești liceeni să își continue studiile, să rămână în comunitate și să înflorească comunitatea. Pentru dezvoltarea comunității, avem nevoie de investitori și de o universitate. Universitatea este cea care coagulează eforturile, în jurul universității se adună talente, se încurajează creativitatea și se dezvoltă acest univers al tinerilor.”

În cadrul festivității de deschidere a anului universitar au mai  luat cuvântul Daniel BUCATARU – Director al Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani, conf. univ. dr. Ileana Oana MACARI – Prodecan, Facultatea de Litere și doi dintre studenții filialei de la Botoșani: Demetra Gabriela CHIHAIA, studentă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și Marius Petru ROGOJINSCHI, student la Facultatea de Litere.

În anul universitar 2021-2022, la Filiala din Botoșani a UAIC vor funcționa două programe de studii: un program pentru studiile de licență (Administrație publică, ID – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor) și un program pentru studiile de master (Retorica discursului științific, literar, jurnalistic, IF – Facultatea de Litere).

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;