5:13 pm - Thursday April 19, 8953

Colegiul Medicilor Iaşi cere luarea de măsuri urgente pentru distribuţia echitabilă a resurselor în spitale

Colegiul Medicilor Iaşi solicită Guvernului să ia măsuri urgente pentru distribuţia echitabilă a resurselor materiale şi umane precum şi pentru suspendarea responsabilităţii civile şi penale în cazul apariţiei unor acuzaţii în condiile de îngrijire a pacienţilor sub standardul normal, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

“Încă din luna aprilie 2020, printr-un document de poziție intens mediatizat, Colegiul Medicilor Iași a atras atenția autorităților responsabile de gestionarea crizei COVID-19 că medicii își desfășoară activitatea în condiții excepționale, generate de reglementarea unor practici noi și care implică riscuri legale mari. Ulterior, în noiembrie 2020, am republicat documentul, cu modificările impuse de evoluția pandemiei, solicitând autorităților trei măsuri urgente, dintre care doar una, cea legată de depășirea competenței profesionale prevăzută de curriculumul de specialitate, s-a materializat, parțial, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20, din 29.03.2021. În ultima perioadă, datorită escaladării fără precedent a curbei îmbolnăvirilor de COVID-19 și, implicit, a cazurilor grave, una dintre problemele semnalate de noi în 2020 a devenit acută și urgent de rezolvat: stabilirea de criterii pentru distribuirea echitabilă a resurselor limitate. Am ajuns deja, la nivelul întregii țări, la raționalizarea resurselor materiale limitate (sistemele de ventilație mecanică, resursele de oxigen din spitale, medicamente) și a resurselor umane limitate, în condițiile unei creșteri masive a numărului de pacienți cu forme severe de COVID-19. Medicii sunt nevoiți să prioritizeze bolnavii care vor primi tratament imediat, în condiții de resurse limitate, cu riscul pierderii unor vieți care, în mod normal, ar fi putut fi salvate. Prin contrast, în practica medicală obișnuită, din afara crizei, medicii alocă resursele existente tuturor pacienților, dând prioritate celor mai grav bolnavi. În absența unor criterii asumate la nivel guvernamental și nu profesional (este contrar spiritului și esenței practicii medicale), de utilizare echitabilă a resurselor limitate, există un risc crescut de acuzații de discriminare sau omor din culpă. Având în vedere toate acestea, Colegiul Medicilor Iași solicită autorităților responsabile să rezolve URGENT:

  1. Stabilirea de criterii naționale și asumarea acestora la nivel guvernamental, pentru distribuția echitabilă a resurselor limitate;
  2. Suspendarea responsabilității civile și penale pentru posibilele acuzații apărute in condiții de ingrijiri medicale sub-standard, ca urmare a resurselor limitate din perioada pandemiei;

Aceste cerințe sunt fundamentale și urgente, pentru evitarea culpabilizării penale, răspunderii civile și stigmatizării sociale a medicilor, care demonstrează zilnic profesionalism, devotament și sacrificiu în lupta cu COVID-19”, se arată într-un comunicat semnat de Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;