5:13 pm - Tuesday April 18, 2502

Navobi Iaşi – AFK Csiksereda Miercurea Ciuc 0-1. Ieşencele, tot mai departe de promovare

După ce, în etapa trecută, au pierdut la “masa verde” (scor 0-3), la Roman, în faţa Vulpiţelor Galbene, din cauza faptului că nu au putut înscrie pe foaia de joc numărul necesar de jucătoare, Navobi Iaşi a cedat, duminică, şi meciul disputat pe teren propriu în faţa liderului, formaţia AFK Csiksereda Miercurea Ciuc, cu scorul de 0-1 (0-0). Astfel, ieşencele s-au îndepărtat de obiectivul trasat de conducere în acest sezon, respectiv promovarea în Liga Naţională.

“S-a pierdut o luptă, dar nu și războiul, împotriva unei formații care beneficiază de condiții net superioare la toate capitolele. Cu toate acestea, Csikszereda Miercurea Ciuc s-a impus doar cu scorul de 1-0 la Iași. Continuăm lupta pentru promovare cu la fel de multă determinare ca și până acum. Le mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi mereu și cred în noi și ne susțin! Le mulțumim deopotrivă și celor care ne mai critică din când în când, pentru că ne motivează și mai mult!”, a declarat, imediat după meci, Adrian Ambrosie, managerul formaţiei ieşene.

În celelalte meciuri din etapa a VIII-a a Ligii 2 (Seria1), disputate duminică, s-au înregistrat rezultatele: ACS Activ Slobozia – CN “Nicu Gane” Fălticeni 2-0, ACS Vulpiţele Galbene Roman – Atletic Club Onix 2010 Râmnicu Sărat 2-0.

Clasament: 1. AFK Csiksereda – 21 p, 2. Navobi Iaşi – 15 p, 3. Vulpiţele Galbene – 15 p, 4. ACS Selena SN Constanţa – 12 p, 5. Atletic Club Onix – 8 p, 6. ACS Vasas Femina – 6 p, 7. CN “Nicu Gane” – 6 p, 8. ACS Activ Slobozia – 4 p, 9. AFC Măgura 2012 Bacău – 1 p.

Etapa viitoare, Navobi Iaşi va evolua duminică, 14 noiembrie, de la ora 11.00, la Râmnicu Sărat, în compania formaţiei Atletic Club Onix 2010.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;