5:14 pm - Wednesday April 20, 1307

Festivalul Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”

Asociația Iubire și Încredere a implementat proiectul „Festivalul Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu, ediția a VIII-a”, prin intermediul căruia se urmărește adaptarea manifestării corale la contextul pandemic și dincolo de convențional. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iași, prin Programul anual de finanțare în baza Legii 350/2005 pentru anul 2021.

Festivalul Concurs Coral Internațional Gavriil Musicescu a reunit la Iași de-a lungul anilor formații corale de prestigiu din țări precum Ucraina, Republica Moldova, China, Spania, Serbia, Grecia, Bulgaria, România, dar și personalități ale muzicii din Italia, Spania, Ukraina, Rep. Moldova, Rep.Arabă Siriană, Grecia, România. Am încercat să aducem în atenția publicului ieşean, an de an, programe complexe şi variate de concursuri pe secţiuni, concerte extraordinare, concerte interactive, lansări de carte, workshop-uri pentru dirijori de cor, dezbateri pe teme culturale si numai.

De-a lungul celor șapte ediții de Festival am avut invitați de prestigiu din lumea artei corale precum Corul de copii Radio București dirijat de maestrul Voicu Popescu, Corul de cameră Preludiu dirijat de maestrul Voicu Enăchescu, Corul Național de cameră Madrigal dirijat de doamna Anna Ungureanu, Corala bărbătească Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului dirijată de Pr.Prof. Ion Iulian Dumitru, de asemeni Corul Tronos a Arhiepiscopiei Bucureștilor condus de Arhid. Mihail Bucă, grupul psaltic Chivotul al Arhiepiscopiei Iașilor condus de Arhid. Ciprian Rusu, Corala Byzantion dirijată de Lect. Univ. Dr. Adrian Sârbu și lista poate continua.

Anul 2021, un an la fel de special ca și cel precedent, aduce în fața domniilor voastre mult așteptata ediție a VIII – a într-un format diferit față de cele de până acum și anume o ediție desfășurată on-line și o Gală a premiilor susținută, de asemenea, în fața ecranelor.

Obiectivele din acest an ale Festivalului au fost: creşterea gradului de implicare a copiilor și tinerilor din Municipiul Iași și nu numai în activități artistice și culturale; încurajarea inițiativelor experimentale, inovatoare, originale; promovarea copiilor și tinerilor talentați; încurajarea schimburilor culturale, creșterea mobilității creatorilor și a produselor culturale;  creșterea accesului la actul de cultură, sprijinirea educației culturale pe întreg parcursul vieții; dezvoltarea cooperării locale, regionale, naționale și internaționale, crearea cadrului în care publicul poate participa la manifestări culturale  și artistice susţinute de copii şi tineri din Municipiul Iași și nu numai; încurajarea tuturor participanților la viața culturală de a găsi soluții inovative pentru a-și continua menirea și adaptarea mai ușoară a acestora la siuațiile dificile din perioada actuală și de asemenea, creșterea vizibilității și notorietății orașului Iaşi și a scenei culturale ieşene.

 

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;