Petru Movilă a fost ales în funcția de președinte executiv al PMP

Petru Movilă a fost ales în funcția de președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP), la congresul extraordinar al acestei formațiuni politice, care a avut loc, sâmbătă, la Sinaia. În funcția de președinte al PMP a fost ales Eugen Tomac, care îl înlocuiește la conducerea partidului pe Cristian Diaconescu. „Le mulțumesc tuturor colegilor care m-au propus și ales președinte executiv. Este o echipă în care am toată încrederea și cred că nu există membru care să nu înțeleagă responsabilitatea enormă cu care astăzi am fost investiți. Cel mai important lucru observat la congres a fost determinarea celor din sală de a redeveni un partid puternic și unit. Ceea ce se întâmplă acum este primul pas dintr-o lungă recuperare. Avem nevoie de comunicare, unitate și implicare din partea tuturor. Trebuie să ne apucăm de muncă, dar mai ales trebuie să ne regăsim spiritul pe care în ultimul an l-am pierdut. Tocmai am sărbătorit 8 ani de PMP. Mulți sunt de la început. Și împreună am reușit să devenim a treia forță politică în România. Și vom rămâne așa, fără să fuzionăm cu nimeni. De astăzi ne concentram mai mult pe ceea ce vom face decât pe ceea ce s-a făcut și cine a făcut”, a declarat Petru Movilă, după anunțarea rezultatelor alegerilor de la congres. Noua structură de conducere a PMP are următoarea componență: președinte – Eugen Tomac, președinte executiv – Petru Movilă, președinte executiv – Adrian Mocanu, prim-vicepreședinte – Lucian Morar, prim-vicepreședinte – George Neamțu, prim-vicepreședinte – Emil Pașcan, secretar general – Ionuț Simioncă.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;