TUIASI, singura instituție de învățământ superior din Iași prezentă în topul Quacquarelli Symonds

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) este singura instituție de învățământ superior din Iași care figurează în topul realizat de către Quacquarelli Symonds, care ierarhizează universitățile după cinci domenii de studiu: Inginerie și Tehnologie, Artă și Științe umaniste, Științele vieții și Medicină, Științele naturii și domeniul Științe sociale și Management.

TUIASI figurează la domeniul Inginerie și Tehnologie, la două specializări: Electrică-Electronică (clasare pe pozițiile 450-500) și Inginerie mecanică (clasare în intervalul 401-450). Judecând după numărul de apariții în top, TUIASI este pe locul cinci la nivel național.

„Prezența Politehnicii ieșene, singură sau alături de alte universități ieșene, în diferitele clasamente internaționale, devine o constantă și reprezintă efectul strategiei actuale a conducerii universității de a susține, prin acordare de consultanță sau financiar, cercetarea științifică. Practic, prezența în acest clasament a domeniilor menționate, care ne aparțin, coincide cu dezvoltarea puternică a acestora la nivelul interesului economic, nu doar în România. Sunt convins că în clasamentele următoare acestor domenii li se vor alătura și altele din universitatea noastră, deoarece investiția în cercetare, resurse umane și infrastructură nu își arată imediat rezultatele, dar reprezintă o investiție durabilă”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Clasamentul QS World University Rankings by Subject indexează 51 de specializări în cele cinci domenii majore și are cinci criterii de evaluare: reputația academică, reputația în rândul angajatorilor, numărul de citări pe lucrare științifică, H-index-ul cercetătorilor instituției de învățământ superior și impactul și relevanța la nivel internațional în cercetare pe domenii de studiu. Ultimul criteriu, cel al apartenenței la International Research Network, a fost introdus în ranking pentru prima dată anul acesta.

Spre exemplu, pentru a aprecia reputația în rândul angajatorilor, realizatorii clasamentului au creat un chestionar aplicat la pete 75.000 de persoane la nivel mondial pentru a judeca procentul absolvenților angajați pe piața muncii în profilul studiilor și impresia acestora despre universitățile absolvite.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;