Iașul are un nou regulament pentru parcările de reședință

Proprietarul unui autovehicul, persoană fizică sau juridică, poate închiria un singur loc în parcarea de reședință în urma licitației organizate de Primărie. De prioritate la atribuirea locului în parcarea beneficiază persoanele cu handicap, reprezentanţii legali ai acestora sau asistentul maternal. Atribuirea gratuită a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă se va face pe bază de contract valabil până la data de 31 decembrie a anului în curs sau până la data de valabilitate a documentelor care stau la baza încheierii contractului în situaţia în care acestea expiră anterior datei de 31 decembrie a anului în curs, cu obligaţia reînnoirii solicitării până la data de 15 decembrie a anului în curs pentru anul următor. Pentru aceeaşi unitate locativă se va atribui un singur loc de parcare gratuit. Prelungirea contractelor se face prin act adiţional în baza unei solicitări la care se vor anexa documentele care au stat la baza atribuirii iniţiale a locului de parcare. Aceste prevederi au fost incluse în noul regulament de exploatare a domeniului public destinat parcării autovehiculelor în municipiul Iași, aprobat joi, 28 aprilie, de consilierii locali. Potrivit documentului, contractele de închiriere asigură titularilor locul de parcare în intervalul orar 16.00-08.00, excepţie făcând zilele de sâmbătă, duminică şi zilele de sărbători legale, când dreptul de utilizare este 24/24 ore. În cazul înstrăinării autovehiculului pentru care s-a închiriat locul de parcare, titularul are dreptul ca în termen de 60 de zile de la vânzarea autovehiculului să solicite înscrierea pe locul respectiv a unui nou autovehicul deţinut de acesta, în caz contrar contractul va fi reziliat. Dacă în urma a trei verificări efectuate de către agenţii constatatori pe parcursul a 60 de zile se constată că în intervalul stabilit prin contract, pe locul de parcare deţinut prin contract parchează alt autovehicul decât cel pentru care s-a încheiat contractul de închiriere, în baza proceselor verbale de constatare întocmite se poate dispune notificarea titularului contractului în vederea clarificării situaţiei şi a dovedirii menţinerii condiţiilor contractuale. În situaţia în care titularul contractului nu face dovada menţinerii condiţiilor contractuale, se poate dispune rezilierea contractului fără alte formalităţi. Ocuparea fără drept a unui loc de parcare de reşedinţă, semnalizat corespunzător în intervalul de valabilitate a convenţiei/avizului/contractului de închiriere se sancţionează cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.500 lei. Noul regulament prevede amenzi și pentru alte fapte săvârșite de proprietarii de autovehicule pe raza municipiului, cum ar fi, de exemplu, necurăţarea locului de parcare de către chiriaş – 200-400 lei, distrugerea platformei de parcare – 500-1.000 lei, neeliberarea locurilor de parcare la solicitarea angajaţilor Primăriei Iaşi sau a unităţilor aflate în subordinea acesteia în vederea efectuării diverselor lucrări de marcare sau de modernizare – 500-1.000 lei, blocarea căii de acces privind intrarea/ieşirea în parcarea de reşedinţă şi/sau blocarea accesului privind intrarea/ieşirea de pe locul de parcare de reşedinţă închiriată – 600-1.500 lei, efectuarea de lucrări de reparaţii şi întreţinere a autovehiculului în perimetrul parcajului – 200-400 lei. De asemenea, amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje, înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare fară deţinerea unui contract de închiriere valabil se sancţionează cu amenda între 600 şi 1.000 lei. În document sunt prevăzute amenzi şi în ceea ce priveşte parcările publice cu plată. Astfel, blocarea accesului în parcare se sancţionează cu amendă curprină între 1.500 şi 2.500 lei. Staţionarea fără achitarea taxelor de parcare prin una din metodele de plată puse la dispoziţie sau depăşirea timpului de parcare la care are dreptul duce la aplicarea unei amenzi de 600-2.000 lei. Afişarea defectuoasă sau lipsa afişării tichetului sau abonamnetului, cardului/legitimaţiei fără a putea descifra elementele de valabilitate, lipsa confirmării plăţii în cazul mesajului text (SMS) sau printr-o aplicaţie de plată duce la sancţiuni de 500-1.000 lei. Cei care ocupă mai mult de un loc de parcare riscă să scoată din buzunare minim 500 de lei, iar parcarea altor mijloace de transport pe locurile adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap atrage o amendă de 2.000-10.000 lei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;