Rezultate excelente obținute de elevii ieșeni la etapa națională a Concursului Național “Made for Europe”

Opt din totalul celor nouă produse de proiect care au reprezentat județul Iași ediția din acest an a Concursului Național “Mare for Europe”, desfășurat în perioada 27 – 30 aprilie la Târgoviște, au fost premiate de juriul de specialitate. Premiul I fost obținut de: Butnaru Nadejda, de la Colegiul Tehnic ,,Ion Holban” Iași, pentru produsul ”Cromantic Valentine” (videoclip) – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Europa pe 7 coline”, prof. coordonator Gabriela Gasner și respective de Stolnicu Sergiu – Ioan, de la Școala Gimnazială Butea, pentru produsul ”Joc didactic Local Treasures” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Local treasures – let’s share the best things”, prof. coordonator Predoi Greta. Premiul al II – lea a fost obținut de Budu Iulian Cătălin, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, pentru produsul ”Ghid de dezvoltare durabilă pe înțelesul adolescenților” – realizat în cadrul proiectului ”Școala-ambasador a Parlamentului European”, prof. coordonator Băsu Mihaela, iar premiul al III-lea de Ilinca Crețu, de la Colegiul Național Iași, pentru produsul ”Festivalul de teatru ce ilustrează eroi antici” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ European hEroes of Kwowledge: Argonauts (EUREKA), prof. coordonator Bărbieru Elena, Holmu Ana-Maria-Cristina, de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, pentru produsul ”Jurnal de practică pedagogică” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Formarea pentru creșterea calității educației timpurii, prof. coordonator Botezatu Vasilica-Leana, Dumitrașcu Ruxandra, de la Școala Gimnazială ,,Titu Maiorescu” Iași, pentru produsul “Building Emotional intelligence and self-Awareness through Mindful Practices” (Teaching Resources Collection)” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Dezvoltarea inteligenței emoționale și practicarea autocunoașterii prin conștientizarea emoțiilor” (Building Emotional intelligence and self-Awareness through Mindful practices)”, prof. coordonator Dorneanu Simona. Mențiune au obținut: Alexandra Isachi, de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași, pentru produsul „A History of Peace – the 20th Century” – volum realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Act, Connect, Transform for the World Peace”, prof. coordonator Daniela Livadaru, Radu Maria, de la Colegiul Tehnic “Ioan C. Ștefănescu”, pentru produsul ”Exerciții interactive, realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Language teaching for Understanding and peaking Mathematics”, prof. coordonator Savin Irina Isabella. în cadrul etapei naționale a concursului au fost prezentate 126 de produse de proiect din toată țara. La etapa județeană desfășurată la Iași au fost înscrise, în total, 35 de produse realizate în cadrul proiectelor Erasmus+, eTwinning, Euroscola, Școli ambasador ale Parlamentului european, iar 9 dintre acestea au întrunit peste 90% din punctajul maxim posibil și au fost promovate la nivel național.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;