Cinci firme înscrise la licitația privind consolidarea și modernizarea imobilului în care va fi amenajat viitorul muzeu al municipalității

Cinci firme s-au înscris la licitația privind execuția lucrărilor de consolidare și restaurare a imobilului situat în str. Zmeu nr. 3, de amenajare a căilor de acces pietonale și carosabil către imobil, în zona de protecție, respectiv de modernizare a utilităților pentru proiectul ”Consolidare și restaurare imobil în vederea înființării Muzeului Municipal Iași”. După cum au precizat reprezentanții Primăriei, cele cinci firme sunt: Asocierea SC Construcții Unu SA și SC Incom SA Iași (valoarea ofertei – 9.941.250,87 lei), SC Iasicon SA Iași (8.466.958,1 lei), Asocierea SC Grup Construcții Est SA&SC Tehnoterm SRL Iași (7.127.498,63 lei), SC Victor Construct SRL Botoșani (8.231.045,64 lei), respectiv SC Conest SA Iași (7.692. 363,2 lei). Valoarea estimată a proiectului este de 12.893.982,41 lei, fără TVA, durata de implementare a proiectului fiind de 24 de luni de la data încheierii contractului între beneficiar (Primăria municipiului Iași) și câștigătorul licitației. Reabilitarea clădirii și amenajarea Muzeului municipiului Iași fac parte dintr-un proiect finanțat cu fonduri europene, în cadrul Axei I din Planul Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene. Ideea realizării unui muzeu al municipiului Iași datează din luna septembrie a anului 1920, când profesorul Gheorghe Ghibănescu a înaintat Comisiei interimare a Primăriei Iaşi un raport prin care propunea constituirea unei societăţi istoric – arheologice cu sediu, statut şi obiect de activitate proprii. Rosturile societăţii erau adunarea “materialului istoric cu privire la Iaşi”, înfiinţarea unei biblioteci, a unui muzeu şi a unei publicaţii periodice istorico-arheologice consacrate Iaşilor. Prin decizia din 1 octombrie 1920 a lui Mihail I. Negruzii, preşedintele Comisiei interimare, se forma Societatea culturală “Muzeul oraşului Iaşi”, având drept obiective punerea bazelor unui muzeu municipal al Iaşilor, adunarea în acest scop tot felul de obiecte vechi de artă sau cu însemnătate istorică-arheologică, veşminte, icoane, tablouri, monede, documente, inscripţiuni, cărţi (tipărite la Iaşi şi relative la acest oraş), hărţi care privesc Iaşii sau Moldova, publicarea unui buletin istorico-arheologic,  trezirea în public a cultului trecutului, precum şi înfiinţarea unei şcoli de paleografie şi epigrafie. Din comitetul iniţial al Societăţii culturale “Muzeul oraşului Iaşi” făceau parte Georghe Ghibănescu, M.Costăchescu,A.D.Atanasiu, Sever Zotta,Th.Burada, Gh.Lascăr,Eugen Herovanu şi N.A.Bogdan. Muzeul a funcţionat la acea vreme pe strada Cuza Vodă, nr.10, în curtea Mânăstirii Golia, în localul preluat (contra sumei de 15.000 lei) de la Societatea Invalizilor de Război. La această adresă el putea fi găsit, potrivit informaţiilor furnizate de Al doilea Anuar-Ghid al Municipiului Iaşi, Moldovei, Basarabiei şi Bucovinei şi în  anii 1936-1937. Finanţarea Muzeului Municipal s-a făcut, în principal, din fondurile Primăriei Iaşilor, care a prevăzut un capitol de buget pentru această activitate. Fondurile disponibilizate de Primărie (cifrându-se în primul an la 100.000 lei) au fost folosite pentru chiria localului, pentru plata salariaţilor şi achiziţii, pentru tipărirea Buletinului “Ioan Neculce”şi plata colaboratorilor.Acestei sume i s-au adăugat încasările din vânzarea Buletinului şi banii obţinuţi prin donaţii (între 5.000 şi 10.000 lei anual).

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;