Conducerea UAIC, în vizită de lucru la universitatea din Istanbul

O delegaţie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), formată din prof. univ. dr. Tudorel TOADER,  rectorul acestei instituții, prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare și conf. univ. dr. Constantin-Iulian DAMIAN, prorector pentru programe de licenţă, masterat şi activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, a efectuat luni, 23 mai, o vizită de lucru la Universitatea din Istanbul. Delegația UAIC a participat la o întâlnire de lucru cu prof. dr. Mahmut AK, rectorul universității, prof. dr. Mustafa Oral ÖNCÜ, prorector, prof. dr. Ayşe Zişan FURAT, șeful Biroului de Relații Academice Internaționale și dr. Elif KAHRAMAN, coordonatorul adjunct al Departamentului pentru Cooperare Instituțională. De asemenea, la discuții a participat șiAyşenur TOPALOĞLU, secretara Consilierului Educațional din cadrul Ambasadei Republicii Turcia în România.

Cu prilejul acestei vizite s-a discutat despre extinderea domeniilor de cooperare academică, dezvoltarea oportunităților create de apartenența comună la Grupul Coimbra, dar și despre posibilitățile de colaborare în domeniul cercetării științifice.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași colaborează cu Universitatea din Istanbul încă din anul 2007,prin intermediul parteneriatului multiplu din cadrul Grupului Coimbra. Începând cu anul 2016 a fost încheiat un acord de cooperare la nivel inter-instituțional în domeniile comune, prin intermediul căruia au loc schimburi de studenți, cadre didactice și cercetători în domeniile de interes comun și se derulează proiecte de cercetare în colaborare.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;