5:13 pm - Friday April 18, 7890

Prezență de 99,04% a elevilor ieșeni la prima probă a examenului de Bacalaureat

La prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, respectiv cea la limba și literatura română, desfășurată luni, 20 iunie, în județul Iași au fost prezenți 4.742 de candidați din totalul de 4788 de candidați înscriși pentru această probă, reprezentând un procent de 99,04%, informează Inspectoratul Școlar Județean. Din totalul candidaților care s-au prezentat la examen, 4.614 sunt din promoția curentă și 128 din promoțiile anterioare. Nu s-au prezentat la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 46 de candidați, 29 din promoția curentă și respectiv 17 din promoțiile anilor anteriori. Nu au existat tentative de fraudă și nu a fost eliminat niciun candidat. La nivelul județului Iași, au fost organizate 18 de centre de examen.

Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

  • marți, 21 iunie – proba obligatorie a profilului
  • miercuri, 22 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
  • joi, 23 iulie – Limba și literatura maternă

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;