Program gratuit de depistare a cancerului mamar, derulat de Institutul Regional de Oncologie

Femeile din cele opt județe ale Moldovei (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui și Bacău) plus Brăila, Buzău, Constanța și Tulcea vor avea posibilitatea să se testeze gratuit în vederea depistării cancerului de sân în cadrul unui proiect derulat de Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iași. Proiectul de depistare a cancerului mamar, lansat astăzi la Iași, va fi implementat cu ajutorul unei unități mobile de screening, achiziționate de unitatea medicală cu fonduri europene nerambursabile. Aceasta este dotată cu un mamograf mobil digital 3D și a costat aproximativ 600.000 de euro. Procedurile de achiziție a unității au fost finalizate anul trecut, după care echipamentul medical a trebuit să primească avizele necesare din partea autorităților specializate. În acest moment, în România există doar două astfel de unități mobile, la Cluj și Iași.   

“Ne dorim să avem succes cu acest proiect, pentru că grupul țintă este unul generos, format dintr-un număr de 30.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani. Nu este ușor să te deplasezi cu o asemenea unitate într-o regiune cu o populație așa de mare, însă Ministerul Sănătății își dorește ca de la începutul anului viitor să deruleze acest proiect de screening pentru depistarea cancerului de sân în toate regiunile țării. Se dorește a fi un proiect similar cu cel de depistare a cancerului de col uterin, care a început în urmă cu opt ani și care în acest moment a ajuns la o acoperire teritorială destul de mare. La fel ne dorim să se întâmple și cu screeningul pentru depistarea cancerului mamar. Față de celălalt proiect, acesta durează ceva mai mult, procedura fiind mai elaborată. Proiectul este implementat împreună cu o serie de asociații non-profit care se ocupă cu promovarea și întocmirea dosarelor grupului țintă, urmând ca noi să ne ocupăm strict de partea medicală”, a declarat Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași.  

„În România, din nefericire, neexistând un program național de screening, 80% din cancerele de sân sunt depistate în stadii avansate, față de doar 20% în țările din Uniunea Europeană, unde există un program național de acest tip. Vârsta a crescut, din păcate, dar pe proiectul de screening nu putem examina decât persoanele situate în intervalul de vârstă de 50-69 de ani așa este în proiect. Mergând noi în întâmpinarea lor, vorbind cu persoanele autorizate din zona respectivă asistentul social, primarul, medicul de familie și sperăm să chemăm cât mai multe femei în acest program”, a afirmat Cristina Macuc, responsabilul proiectului.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;