5:14 pm - Monday April 30, 9731

Manifestări prilejuite de Ziua Drapelului Național, desfășurate la Iași

Câteva sute de ieșeni au participat duminică, 26 iunie, în fața Prefecturii, la ceremoniile prilejuite de Ziua Drapelului Național. La evenimente au fost prezenți, de asemenea, reprezentanți ai autorităților locale și militari din cadrul Brigăzii 15 Mecanizate “Podu Înalt”. Manifestările au debutat la Catedrala Mitropolitană, cu o slujbă religioasă de sfințire a drapelului, după care acesta a fost adus de militari în Piața Tricolorului, unde a avut loc ceremonia de arborare pe catargul din fața Prefecturii. După înălţarea pe catarg a Drapelului Naţional şi intonarea Imnului de Stat al României, manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

 “Drapelul Național este unul dintre cele mai puternice simboluri pe care le are o națiune. Românii s-au strâns sub tricolor în toate momentele importante ale istoriei, atât la bine, cât mai ales la greu. Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, în 1848, dar cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare. Sub tricolor s-au unit revoluționarii de la 1848, dar și cei din 1989, sub tricolor au luptat românii pentru apărarea patriei, dar tot sub tricolor ne-am adunat cu toții la momente de bucurie sau de susținere a compatrioților noștri. Cred că a venit momentul ca și noi, aici la Iași, să dăm dovadă de maturitate și să ne unim pentru a mișca proiectele majore de dezvoltare ale întregii Moldove. Haideți arătăm că respectăm Iașul așa cum merită și la adevăratul statut de capitală regională și să tragem cu toții în aceeași direcție, indiferent de funcții, de partid, de anumite simpatii. Să trecem peste orgolii, peste diferențele doctrinare și să punem umărul cu toții pentru ca ieșenii și moldovenii să aibă autostrăzi, spitale, școli, bazine olimpice, să aibă infrastructura pe care o merită un centru cultural și universitar din Uniunea Europeană a secolului 21”, a spus, în alocuțiuea sa, prefectul Bogdan Cojocaru.

“Oriunde ne-am afla în lume, fie că suntem acasă, pe pământ românesc, fie că suntem peste hotare, drapelul este puntea noastră de legătură cu țara. Îl vedem purtat cu mândrie atunci când sportivii noștri urcă pe podiumurile internaționale, când olimpicii cuceresc medalii, când artiștii români performează pe marile scene ale lumii. La rândul nostru, purtăm drapelul în piept și în suflete fiindcă ne reamintește mereu cine suntem, care ne sunt valorile, ne reamintește că aparținem acestei țări. Drapelul este reflecția conștiinței noastre naționale. Tricolorul este cel ne-a însoțit în momentele cruciale pentru țară și ne este în continuare scut atunci când trebuie să apărăm statul de drept, democrația și libertatea țării. Astăzi, tricolorul românesc stă falnic lângă celelalte steaguri ale Uniunii Europene și ne însoțește pe calea către locul demn pe care România merită să-l ocupe în Europa și în întreaga lume. Pe steagul nostru încă stau scrise cuvintele „Dreptate și Frăție” care au animat pașoptiștii, încă mai stau înscrise idealul unirii, al independenței, al revoluției și a tuturor momentelor istorice pentru țară. Rămâne de datoria noastră să înfăptuim lucruri mărețe pentru România pe care drapelul să le poarte ca mărturie pentru generațiile viitoare. Cu inima dreaptă spunem astăzi la mulți ani drapelului românesc!”, a afirmat, la rândul său, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

“Cu peste 100 de ani în urmă, al 28-lea președinte al Statelor Unite, Woodrow Wilson – un devotat prieten al Iașului și al României – afirma următoarele: „Drapelul unei națiuni nu este doar simbolul unui sentiment, ci al unei mari istorii, el reprezentând experiența celor ce trăiesc în umbra sa!”. Dacă istoria este memoria generațiilor, atunci drapelul României Mari este cel mai prețios tezaur pe care ni l-au transmis înaintașii noștri. A respecta drapelul țării înseamnă a respecta o istorie în care cei mai drepți dintre noi au încercat mereu să ne arate calea de urmat. Să credem și să luptăm așadar pentru Libertate – reprezentată prin albastrul cerului infinit; pentru Dreptate – ilustrată prin galbenul ogorului cultivat din cele mai vechi timpuri, precum și pentru Unitate – evocată prin roșul sângelui vărsat de strămoși în atâtea războaie pentru apărarea ființei naționale. Libertatea, Dreptatea și Unitatea au fost ursitoarele care ne-au vegheat nașterea și s-au străduit să ne facă viața mai bună. Ori de câte ori le-am respectat și am luptat pentru aceste valori nepieritoare, istoria ne-a recompensat și ne-a făcut mai puternici. Pentru toți românii adevărați, indiferent unde s-ar afla ei, să înălțăm drapelul României în văzduh și să urăm țării noastre să aibă parte de vremuri cât mai liniștite!”, se arată în mesajul adresat cu ocazia Zilei Drapelului Național de primarul Mihai Chirica.

“De-a lungul istoriei, purtat cu onoare în fruntea oștirilor, drapelul național i-a însuflețit pe militari în momentele cele mai grele de luptă și i-a călăuzit spre victorie. În unitățile militare, fiecare zi debutează cu înălțarea pe catarg a drapelului tricolor și, mai mult, este simbolul care identifică fiecare entitate militară – drapelul de luptă al acesteia – particularizat cu însemne specific acțiunilor de eroism parcurse în timp. Drapelul tricolor a fost și rămâne un simbol național care trebuie să unească românii de pretutindeni, să mențină și să dezvolte recunoștința pentru înaintași și să evidențieze respectul pentru patrie copiilor noștri. Ziua drapelului național trebuie să dezvolte un patriotism care să asigure cetățenilor țării convingeri comune și individuale de continuitate a tradiției și culturii și călăuzirea spre echilibru și liniște, a precizat, în mesajul său,  locțiitorul comandantului Brigăzii 15 Mecanizate “Podu Înalt”, Ion Lucian Sandu.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;