145 de ani de la aprinderea, în premieră națională, a primului ”soare electric” la Iași

Joi, 18 iulie 2013, la ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iaşi va avea loc festivitatea aniversării celor 145 de ani de la aprinderea, în “premieră naţională” a primului “soare electric”, la Iaşi, la 11-14 iulie 1868, conform documentelor atestatoare “scoase la lumină” din “colbuita cronică ieşeană”. La această aniversare, la care iau parte “străjerii soarelui electric”, energeticienii, veterani şi actuali, cum frumos i-a denumit renumitul si regretatul academician Cristofor Simionescu, din Iaşi, din toate judeţele Moldovei şi din ţară, specialişti şi invitaţi deosebiţi din domeniul energetic, mass-media, oficialităţi locale şi judeţene, se va sublinia, cu tăria argumentaţiilor, prioritatea ieşeană absolută, în ceea ce priveşte interesul deosebit manifestat de “dulcele Târg al Ieşilor” pentru propăşirea descoperirii epocale, de la începutul sec. al XIX-lea, a umanităţii -electricitatea- atribut incontestabil pentru Progresul şi Civilizaţia omenirii. Prin referatele, intervenţiile şi luările de cuvânt, anunţate în Programul manifestării, vor fi trecute în revistă memorabilele pagini luminoase ale cronicii energetice ieşene şi româneşti ce se scriu neîntrerupt, filă cu filă, de 145 de ani încoace, punctându-se cu mândrie şi responsabilitate reperele evoluţiei ascendente în acest domeniu definitoriu şi prioritar pentru dezvoltarea economică, socială şi spirituală a acestei străvechi vetre de istorie şi cultură naţională. ”Cum e şi firesc, retrospectiva celor 145 de ani de “soare electric” va prilejui şi o incursiune vizionară şi responsabilă asupra energiei viitorului, în ceea ce priveşte cerinţele şi exigenţele ce se impun siguranţei în funcţionarea instalaţiilor de toate nivelele de tensiune, promovarea mai hotărâtă a “energiei verzi”, producerea şi exploatarea unor echipamente energetice performante, protejarea mediului înconjurător. In toate acestea se va regăsi – electricianul – acel “erou anonim” care trudeşte, cu pricepere şi dăruire, la “focul continuu” al energiei, acest factor de Progres, Civilizaţie şi Dezvoltare”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor evenimentului.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;