Regiunea de Dezvoltare Nord-Est va beneficia de șase autoscări moderne

Fiecare din cele șase județe ale Regiunii Nord-Est va beneficia de câte o autoscară modernă. Săptămâna aceasta a avut loc deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziție a șase autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime. La licitație s-au înscris trei firme sau asocieri de firme din Finlanda, Polonia, respectiv Turcia. „Este cel de-al treilea mare proiect al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Euronest. Urmează ca în cursul acestei luni să depunem cererea de finanțare și pentru proiectul inițiat de Consiliul Județean Iași iarna trecută, destinat dotării cu autofreze și vehicule cu șenile de tip UTV. Prin astfel de investiții vom reuși să acoperim toate tipurile de riscuri. Mă bucur că prin aceste proiecte am reușit să sprijinim întreaga Regiune Nord-Est”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest.  Valoarea estimată a contractului este de 14.190.000 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin proiectul „Îmbunătățirea dotării cu autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime a bazelor operaționale pentru situații de urgență în Regiunea Nord-Est”, POR 2007-2013, Axa 3, DMI 3.3, implementat de către ADI EURONEST. „Vor fi primele autospeciale care, pe lângă stingerea incendiilor, vor putea lucra la înălțimi adecvate clădirilor construite în ultimii ani în Iași. Sunt clădiri care depășesc înălțimea de 40 de metri și la care nu se poate interveni cu autoscările existente, care sunt din anii ’80 și sunt proiectate să lucreze la maximum 20 de metri. Noile autoscări vor putea interveni și sub poduri, în locuri greu accesibile, cu adâncimi de până la 10 metri. Datorită înclinării brațului autoscării se va putea interveni și la stingerea incendiilor din păduri, solicitări în acest sens primind în special din Județele Suceava și Neamț”, a precizat Alina Popa, managerul proiectului. Criteriul de atribuire ales pentru această procedură îl reprezintă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, fiind punctate următoarele elemente: (1) componenta tehnică – înățimea de lucru (între 39 și 45 de metri) – cu o pondere de 45% și (2) componenta financiară – cu o pondere de 55%.  Până la termenul limită stabilit prin documentația de atribuire, au fost depuse 3 oferte, astfel: Bronto Skylift OYAB, Finlanda – 13.854.000 lei, fără TVA, și înălțime de lucru pentru autoscară de 42 m; Asocierea Wawrzaszek ISS Spolka z.o.o & Fabryka Maszyn BUMAR-KOSZALIN, Polonia – 12.969.396 lei, fără TVA, și înălțime de lucru de 45 m; Asocierea SC Grădinariu Import Export SRL & Volkan Yangin Sondurme Teknolojileri Sanay ve Tic. A.Ș., Turcia – 11.352.717 lei, fără TVA, și înălțime de lucru de 43 m. Conform calendarului procedurii, desemnarea ofertantului câștigător se va face la sfârșitul lunii iulie.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;