5:15 pm - Tuesday May 2, 9719

70 de elevi și studenți din comuna Victoria, în vacanță la mare

În perioada iulie-august, aproximativ 70 de elevi și studenți din comuna Victoria (județul Iași) se bucură de toate serviciile de care beneficiază orice turist aflat în vacanță, la Eforie Nord, în cadrul unei acțiuni inițiate de Primăria din localitate, care are ca scop sprijinirea  elevilor și studenților care provin din medii sociale dezavantajate, dar și a celor cu rezultate deosebite la învățătură. Cei 70 de elevi și studenți sunt însoțiți, pe timpul sejurului petrecut la mare, de către o parte din cadrele didactice de la Liceul Tehnologic ”Ionel  Teodoreanu” din comuna Victoria. ”Iniţiativa este benefică, ea venind ca un un răspuns al societăţii civile, care se implică în viaţa tinerilor din comuna Victoria. Școala noastră a beneficiat permanent de sprijinul comunității locale, a asigurat copiilor un mediu favorabil învățării și dezvoltării, bazat pe valori certe’’, a declarat directorul Liceului Tehnologic ”Ionel Teodoreanu” din Victoria, profesorul Liliana Aborșei. Începând din anul 2010, Primăria comunei Victoria a oferit permanent, gratuit, excursii și tabere de relaxare şi educaţie nonformală elevilor și studenților din comună aflați în situaţii de risc, cu scopul de a stimula capacitatea de socializare a copiilor şi de a reduce riscul marginalizării sociale, dar și pentru stimularea și recompensarea celor cu performanțe școlare.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;